Ucraina va folosi cazul Timoşenko în discuţiile despre gaz cu Rusia, potrivit presei
Ucraina vrea să folosească decizia din procesul Timoşenko drept argument pentru revizuirea acordului privitor la gaz cu Moscova, scrie Kommersant Ukraina, citând o sursă din Ministerul Energiei.
"Potrivit deciziei Curţii, actualul contract a fost semnat încălcându-se legislaţia ucraineană, deci trebuie revizuit", potrivit sursei.
Kievul vrea reducerea preţului gazului şi a volumului importurilor.
În august, Dmitri Medvedev a spus că Ucraina ar putea obine un preţ mai mic la gaz dacă se alătură Uniunii vamale, condusă de Rusia, sau face o ofertă atractivă privitoare la sistemul ei de transport de gaz.
Kievul, care nu vrea să intre în Uniunea vamală pentru că astfel ar rămâne fără un acord cu UE pe liber-schimb, a propus formarea unui consorţiu trilateral de gaz cu UE. Moscova a refuzat atunci. Premierul Mikola Azarov a spus însă marţi că se aşteaptă la revizuirea acordului pe gaz cu Rusia în următoarele 15 zile.
Sursa din Ministerul de Externe a mai declarat că Moscova şi Kievul discută despre formarea unui consorţiu pe baza sistemului de transport de gaz deţinut de Ucraina. "Însă, în legislaţia UE, pe care vrem să o implementăm, există bariere în formarea unor astfel de alianţe", a subliniat sursa.
Rusia a insistat marţi că acordurile pe gaz se menţin.
Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko a fost condamnată la şapte ani de închisoare, pentru abuz de putere. Judecătorul însărcinat cu dosarul a decis că fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko şi-a depăşit prerogativele când a semnat acordul pentru gaz cu Rusia în 2009.
Timoşenko insistă că este victima unei răzbunări a preşedintelui Viktor Ianukovici.