Ucraina se va descurca dacă Rusia va sista transportul de gaz pe teritoriul său,spune Azarov
Kievul se va descurca şi autorităţile vor găsi o soluţie dacă societatea rusă Gazprom va opri transporturile de gaz via Ucraina, a declarat joi premierul ţării.
"Ucraina va găsi o ieşire din situaţia. Nu vă faceţi griji", le-a spus Mikola Azarov reporterilor.
Purtătorul de cuvânt al Gazprom Serghei Kuprianov a declarat miercuri că Ucraina nu va mai avea niciun rol de jucat în exporturile de gaz rus după finalizarea proiectelor South Stream şi Nord Strean.
Azarov a subliniat, însă, că va trece mult timp de la declaraţii şi până când noile gazoducte vor fi gata.
"Voi (Rusia - n.r.) puteţi folosi sistemul nostru comun de transportul al gazului, dar, dacă vreţi să aruncaţi 20 de miliarde de euro, Dumnezeu să vă ajute", a spus premierul.
Gazprom a acuzat miercuri Ucraina că a sustras ilegal până la 40 de milioane de metri cubi de gaz rus destinat Europei. Kievul a negat acuzaţiile.