TVR: Insolvenţa clasei politice
alte articole
Organizaţia ActiveWatch atrage atenţia, în contextul apariţiei insolvenţei TVR pe agenda Parlamentului, că principalul responsabil de situaţia dezastruoasă a televiziunii publice este mediul politic, iar insolvenţa nu oferă nicio garanţie că instituţia se va redresa financiar.
Redăm comunicatul ActiveWatch
"Astăzi, se discută în Parlament modificări legislative ce vizează funcţionarea serviciilor publice de radio şi televiziune. Una are ca scop intrarea TVR în insolvenţă. Cealaltă, o măsură necesară, dar insuficientă – separarea funcţiilor de Preşedinte de cea de Director General.
Principalii vinovaţi de situaţia televiziunii publice dau dovadă de laşitate şi nu îşi asumă măsurile care se impun pentru salvarea instituţiei. Insolvenţa nu oferă nicio garanţie că TVR se va redresa financiar. În schimb, reprezintă o măsură ce provoacă temeri întemeiate privind respectarea misiunii publice a TVR şi ridică semne de întrebare privind soarta activelor administrate de TVR.
Mediul politic este principalul responsabil de situaţia dezastruoasă a televiziunii publice, prin managementul incompetent şi corupt pe care l-a numit la conducerea instituţiei de-a lungul anilor, prin mecanismele legale care au permis jefuirea resurselor TVR fără niciun control public şi nicio consecinţă legală şi, mai ales, prin refuzul sistematic de a modifica legea 41/1994 şi de a actualiza nivelul taxei de televiziune.
Iar acum, după ce a “reuşit” aceste “performanţe”, mediul politic pedepseşte tot televiziunea publică cu o soluţie ce pune în pericol misiunea constituţională a serviciilor publice de radio şi televiziune.
Cerem Parlamentului şi Guvernului să dea dovadă de responsabilitate şi de curaj şi să ia măsurile fără de care TVR nu va putea supravieţui – modificarea radicală a legii de funcţionare şi indexarea taxei de televiziune în raport cu inflaţia.
ActiveWatch"
Reamintim că, luni, copreşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că a redactat propunerea legislativă pentru intrarea TVR în insolvenţă, pe care o va prezenta grupurilor parlamentare, adăugând că este rândul Guvernului să ia măsuri complementare.
"Eu cred că situaţia este într-adevăr una care necesită o acţiune rapidă şi sigur că după ce Parlamentul decide aceste lucruri, vine rândul Guvernului de a lua măsurile complementare pentru a redresa în mod efectiv situaţia la televiziunea publică", a declarat Tăriceanu, citat de Mediafax, într-o conferinţă de presă.