Tutilescu s-a întâlnit delegaţia OSCE care se află în misiune de observare a alegerilor parlamentare

Epoch Times România
07.12.2012

Chestorul şef de poliţie, Marian Tutilescu, a primit vineri, la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), delegaţia Organizaţiei pentru Cooperare şi Securitate în Europa (OSCE) aflată în misiune de observare a alegerilor parlamentare din România, au anunţat reprezentanţii instituţiei.

Delegaţia a fost condusă de Konrad Olszewski (Polonia), şeful Echipei de experţi electorali a Organizaţiei pentru Cooperare şi Securitate în Europa (OSCE), Oficiul pentru Democraţie şi Drepturile Omului (ODIHR).

În cadrul întâlnirii, şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale din Ministerul Administraţiei şi Internelor a prezentat măsurile întreprinse de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, potrivit competenţelor în domeniul organizării şi desfăşurării procesului electoral, prevăzute de legislaţia în vigoare.

De asemenea, a fost exprimată întreaga disponibilitate de a oferi membrilor echipei experţilor electorali toate informaţiile necesare pentru ca raportul pe care îl vor întocmi să reflecte corect măsurile întreprinse de către autorităţile române în vederea asigurării desfăşurării alegerilor parlamentare din data de 9 decembrie în condiţii de deplină legalitate.

Experţii au adresat întrebări referitoare la incidentele înregistrate pe parcursul campaniei electorale şi la modul în care au fost soluţionate acestea, modificările legislative privind interzicerea oferirii de bani, produse sau alte foloase pentru a determina alegătorii să voteze un anumit candidat, modalităţile de relaţionare cu celelalte autorităţi şi instituţii implicate în derularea procesului electoral, atât la nivel central, cât şi local.

Totodată, experţii au adresat conducerii MAI aprecieri cu privire la deschiderea şi transparenţa manifestate atât în cadrul acestei întâlniri, cât şi în întrevederile anterioare cu reprezentanţii Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date şi ai structurilor teritoriale ale acesteia.

La finalul întâlnirii, experţii au vizitat, la invitaţia conducerii MAI, Centrul Operaţional de Comandă din cadrul MAI, unde le-a fost prezentat modul de funcţionare a Sistemului Naţional de Raportare şi Monitorizare Evenimente.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor