Turcia nu onorează cererea americanilor de a înceta să cumpere petrol iranian

Ministrul turc al Economiei, Nihat Zeybekci (Captură Imagine)
Andrei Popescu
28.06.2018

Turcia a anunţat miercuri că nu va da curs apelului Statelor Unite ca naţiunile să nu mai importe petrol din Iran, declarând că această cerere “nu este obligatorie” pentru Ankara.

“Ne vom conforma dacă există decizii şi sancţiuni ale ONU pe această problemă. În afară de asta, vom urmări doar propriile interese”, a declarat ministrul turc al Economiei, Nihat Zeybekci, potrivit RFE/RL.

Washingtonul şi-a avertizat marţi aliaţii că trebuie să pună capăt importurilor de petrol iranian începând cu luna noiembrie sau se vor confrunta cu penalităţi prevăzute de sancţiunile pe care SUA le va reimpune Teheranului.

Turcia, care s-a confruntat recent cu pericolul sancţiunilor americane din cauza achiziţionării sistemului de rachete S-400 din Rusia, şi-a exprimt simpatia şi oferă suport Iranului.

“Vom acorda atenţie, astfel încât prietenul şi fratele nostru Iran să nu fie supus unui tratament nedrept”, a precizat Zeybekci, potrivit agenţiei de ştiri de stat Anadolu.

Refuzul Turciei de a da curs solicităriii americanilor are loc în condiţiile în care ambasadorul SUA la ONU, Nikki Haley, a cerut Indiei – unul dintre principalii cumpărători ai petrolului iranian – să onoreze sancţiunile impuse de Washington.

India, ca şi Turcia, a declarat anterior că se va conforma doar sancţiunilor impuse de ONU şi nu celor emise de naţiuni individuale.

“Ţinând cont de faptul că India şi SUA construiesc relaţii puternice, am sperat că ei îşi vor reduce dependenţa de Iran”, a declarat Haley după o întâlnire cu premierul indian Narendra Modi, care a avut loc miercuri în New Delhi.

Haley a susţinut că Modi înţelege foarte bine situaţia în care se află SUA privitor la Iran, adăugând că ea crede că premierul va încerca să respecte sancţiunile. Modi nu a comentat situaţia.

În plus, Haley a declarat că SUA aplică presiune şi asupra Japoniei şi Coreei de Sud, care sunt de asemenea cumpărători majori ai petrolului iranian, pentru a respecta sancţiunile americane.

Un oficial iranian din sectorul petrolului a fost citat miercuri de mass media de stat afirmând că cererea lansată de SUA este “imposibilă” şi “inaplicabilă” deoarece lumea depinde de petrolul furnizat de ţara sa.

În timp ce a făcut presiuni asupra Indiei să reducă achiziţiile de petrol iranian, Haley a afirmat că SUA susţine proiectul Indiei de a ajuta Iranul să construiască un complex portuar major în Chabahar, care este dezvoltat ca parte a unui nou coridor de transport pentru Afganistan.

Considerând că proiectul respectiv este “vital”, Haley a declarat: “Ştim că portul trebuie să fie construit şi SUA va lucra cu India pentru ca acest lucru să se materializeze”.

Haley a recunoscut, de asemenea, că proiectul va fi benefic pentru Iran, chiar dacă Washington încearcă să blocheze accesul Teheranului la pieţele internaţionale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor