Tudose confirmă datele Eurostat. România, cel mai mare deficit din UE în trimestrul II
alte articole
Deşi pe trimestrul II deficitul României este într-adevăr de 4,1%, aşa cum susţine Eurostat, la finele anului se va vedea că ţara noastră se înscrie în parametrii conveniţi cu partenerii externi, a declarat miercuri seară, la Antena 3, prim-ministrul Mihai Tudose.
"Pe trimestrul II aşa este. Noi nu vorbim de deficite pe trimestre, vorbim de deficite pe întreg anul, au fost nişte schimbări, dacă mai ţineţi minte, la jumătatea anului, tocmai pentru că lucrurile nu mergeau cât de repede trebuie şi în direcţia care trebuie. Am reaşezat lucrurile, aţi văzut la rectificare că suntem în parametri, la sfârşitul anului veţi vedea că am rămas în parametri şi la construcţia bugetară pe anul viitor veţi vedea, de asemenea, că suntem în parametrii stabiliţi cu partenerii şi care, până la urmă, sunt sănătoşi pentru economia noastră", a declarat Tudose, citat de Agerpres.
Reamintim că, potrivit datelor ajustate sezonier publicate de institutul european de statistică, ţara noastră a înregistrat un deficit bugetar de 4,1% din Produsul Intern Brut pe trimestrul al doilea, cel mai mare din UE. Mai mult, Eurostat a revizuit şi estimarea făcută pentru trimestrul I, de la 3,2% cât era iniţial la 3,6%.