Trump dă un nou ultimatum Iranului - 48 de ore pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz

Preşedintele american Donald Trump a lansat un ultimatum de 48 de ore către Iran în legătură cu strategica Strâmtoare Ormuz. Trump a cerut ca Teheranul fie să redeschidă ruta maritimă pentru traficul de petroliere, fie să accepte un acord nuclear cuprinzător, avertizând că, în caz contrar, „se va dezlănţui iadul”. Avertismentul dur a intensificat şi mai mult tensiunile deja existente în regiune.
Într-o postare pe platforma sa Truth Social, Trump a reamintit că îi dăduse anterior Iranului un termen de 10 zile pentru a „încheia un acord sau a deschide Strâmtoarea Ormuz”. El a adăugat că „timpul se scurge – mai sunt 48 de ore până când iadul se va abate asupra lor”. Pe 26 martie, Trump a afirmat că Teheranul i-a prelungit termenul limită de negociere trimiţându-i 10 petroliere sub pavilion pakistanez ca gest de bunăvoinţă, o declaraţie care a stârnit scepticism pe scară largă.
Regiunea Golfului se află în stare de alertă maximă din 28 februarie, când SUA şi Israelul au lansat o ofensivă militară comună împotriva Iranului. Atacurile au ucis până acum peste 1.340 de persoane, inclusiv pe liderul suprem de atunci, Ali Khamenei.
Teheranul a ripostat cu atacuri cu drone şi rachete care au vizat Israelul, precum şi Iordania, Irakul şi ţările din Golf care găzduiesc forţe militare americane. Ca răspuns la ofensivă, Iranul a restricţionat, de asemenea, circulaţia navelor prin Strâmtoarea Ormuz, un punct de strangulare energetică pentru aproximativ o cincime din aprovizionarea globală cu petrol.