Trump continuă să critice mass media. Anulează o întâlnire cu New York Times
La doar o zi după ce a convocat o întâlnire cu directorii generali şi prezentatorii principalelor organizaţii media în Trump Tower, unde i-a etichetat pe toţi ca fiind necinstiţi, înşelători şi mincinoşi, preşedintele ales al SUA Donald Trump şi-a continuat disputa cu mass media prin anularea unei întâlniri planificate cu New York Times. Într-un mesaj postat pe Twitter, Trump a indicat marţi că întâlnirea a fost anulată după ce ziarul american a încercat să schimbe “termenii şi condiţiile” întâlnirii, lucru pe care preşedintele ales nu l-a considerat a fi “plăcut”.
Trump nu a avut niciodată o relaţie bună cu New York Times, însă aceasta a devenit explozivă în luna octombrie când ziarul a obţinut şi a publicat o copie a declaraţiei sale de venituri din 1995 împreună cu un titlu nefondat referitor la faptul că miliardarul republican nu a plătit taxe timp de 20 de ani. În realitate, declaraţia de venituri a dezvăluit doar faptul că Trump a folosit pierderile nete din exploatare pentru a compensa venitul obişnuit, aceasta fiind o practică destul de răspândită şi folosită de mulţi oameni de afaceri.
În articolul său, New York Times a precizat că, pe baza unei declaraţii de venit din 1995 anterior nedezvăluită, Trump a raportat o pierdere de 916 milioane de dolari, lucru care ar fi putut să îi permită să evite în mod legal plătirea oricărui impozit federal pe venit timp de până la 18 ani. După cum explică ziarul, “declaraţia de venit din 1995, ce a nu mai fost dezvăluită până acum, indică beneficiile fiscale extraordinare pe care Trump le-a obţinut din haosul financiar pe care l-a lăsat în urmă la începutul anilor 1990 prin administrarea eronată a trei cazinouri din Atlantic City, incursiunea sa ghinionistă în afacerile cu companii aeriene şi cumpărarea într-un moment prost ales a Hotelului Plaza din Manhattan”.