Trump avertizează Iranul să nu atace oficiali americani, promite un răspuns zdrobitor

Preşedintele american Donald Trump susţine un discurs în Grădina Trandafirilor de la Casa Alba, Washington, D.C., 15 februarie 2019
Preşedintele american Donald Trump susţine un discurs în Grădina Trandafirilor de la Casa Alba, Washington, D.C., 15 februarie 2019 (Chip Somodevilla/Getty Images)

Declaraţia lui Trump a fost aparent generată de primirea unor rapoarte care afirmau că Republica Islamică ar fi planificat un asasinat împotriva oficialilor SUA, drept represalii pentru omorârea generalului Soleimani într-un atac cu drone comandat de SUA, la începutul anului 2020.

Preşedintele Donald Trump a avertizat că orice atac al Iranului împotriva Statelor Unite va primi un răspuns „de 1.000 de ori mai mare”.

Duminică au apărut rapoarte potrivit cărora Iranul ar planifica omorârea ambasadorului SUA în Africa de Sud ca represalii pentru uciderea comandantului iranian al forţei Quds, generalul Qasem Soleimani, arhitectul extinderii influenţei iraniene în Irak, Siria şi Afganistan.

Luni, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Saeed Khatibzadeh, a respins acuzaţiile şi a îndemnat oficialii americani „să nu mai recurgă la metode stânjenitoare şi vechi pentru a vehicula propagandă anti-iraniană pe arena internaţională”.

Khatibzadeh a descris afirmaţiile ca parte a „campaniei de contraspionaj a administraţiei Trump împotriva Iranului”, calificând raportul Politico drept „comandat, părtinitor şi intenţionat”.

Purtătorul de cuvânt a subliniat că este „previzibil” că Washingtonul „va recurge la acuzaţii şi falsificări împotriva Iranului înainte de alegerile prezidenţiale din SUA, coroborat cu presiunile regimului [american] de a abuza de mecanismele Consiliului de Securitate al ONU în scopul de a intensifica presiunea asupra poporului iranian”.

Soleimani a fost ucis într-un atac cu drone pe Aeroportul Internaţional Bagdad la 3 ianuarie, împreună cu un membru marcant al unor miliţii irakiene, asociate cu Teheranul. Washingtonul a justificat lovitura afirmând că Soleimani, cunoscut pentru activitatea sa de organizator al terorismului iranian, ar fi plănuit să atace personalul SUA din regiune şi că, eliminându-l, au fost salvate „o mulţime de vieţi”.

Uciderea lui Soleimani a cauzat tensiuni majore cu Iranul şi intensificarea atacurilor împotriva bazelor americane din Irak.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe