Trump ar putea relaxa sancţiunile împotriva "flotei din umbră" a Rusiei

Administraţia preşedintelui SUA ia în considerare posibilitatea relaxării sancţiunilor împotriva navelor din aşa-zisa "flotă fantomă" care transportă petrol şi produse petroliere din Rusia, Iran şi Venezuela, au declarat pentru Reuters surse bine informate.
Potrivit surselor, este vorba despre autorizarea transportului de combustibil "legal" şi nu de petrol rusesc sau iranian, care face obiectul restricţiilor. Scopul este acela de a reduce tarifele de transport şi de a exporta mai mult petrol brut şi produse petroliere din Golful Persic.
Companiile care vor dori să utilizeze nave aflate sub sancţiuni vor trebui să solicite autorizaţie de la Ministerul Finanţelor al SUA, a menţionat una dintre surse, relatează The Moscow Times.
Relaxarea restricţiilor "ar putea elibera un număr mic de petroliere suplimentare pentru curse de navetă" în Strâmtoarea Hormuz, dar este puţin probabil ca acest lucru să ducă la o scădere generalizată a tarifelor de navlosire, întrucât asigurătorii vor fi în continuare obligaţi să respecte normele UE şi ale Regatului Unit, au declarat pentru Reuters surse din sectorul maritim.
Ministerul american al Energiei a dat asigurări că orice măsuri de relaxare a sancţiunilor împotriva "flotei fantomă" nu vor ajuta Rusia să transporte petrol sau produse petroliere.
Preţurile ridicate la combustibil reprezintă un risc pentru Trump în alegerile intermediare din 3 noiembrie, în cadrul cărora republicanii speră să-şi păstreze controlul asupra ambelor camere ale Congresului.
Anterior, şeful Casei Albe a anulat sancţiunile împotriva motorinei ruseşti şi a autorizat livrările acesteia pe piaţa americană până pe 7 aprilie. Această măsură a stârnit un val de critici din partea unor republicani din Senatul SUA, a liderilor ţărilor europene şi a preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski.
În primăvara acestui an, pe fondul războiului din Iran şi al blocării Strâmtorii Hormuz, SUA a scos de sub sancţiuni o parte din livrările de petrol şi produse petroliere ruseşti. La acea vreme, Kremlinul a declarat că, fără "volumele semnificative" de petrol din Rusia, stabilizarea pieţei mondiale "este imposibilă".
Liderul rus Vladimir Putin a susţinut că încercările de a aduce prejudicii flotei petroliere ruse "vor duce la probleme generale, în primul rând pentru cei care au încercat, scuzaţi-mă, să ne pună beţe în roate".