Trofeul Carpaţi. România fără replică în faţa Poloniei
Debutul selecţionatei de hadbal feminin a României la Trofeul Carpaţi, competiţie găzduită de Sala Polivalentă din Craiova, nu a fost deloc bună. Elevele antrenorului spaniol Ambros Martin, s-au înclinat, vineri, la diferenţă de şase goluri în faţa echipei similare a Poloniei, scor 27-21 (18-10).
Tricolorele au evoluat sub aşteptări mai ales pe faza de atac, situaţie de care a profitat adversarele. Chiar dacă în repriza a doua jocul a fost mai echilibrat, jucătoarele noastre reuşind să se apropie la un moment dat la o diferenţă de două goluri, polonezele nu au încetinit ritmul, au fost tot timpul în avantaj până la final.
''Nu am început meciul aşa cum a trebuit, dar cred că cel mai important pentru noi e spiritul echipei în a doua parte a jocului şi acesta este modelul pe care trebuie să îl urmăm. Nu putem fi atât de slabi în apărare, fetele trebuie să fie mai agresive, mai puternice şi să încercăm să jucăm precum în repriza a doua'', a spus ibericul, potrivit site-ului FRH.
În continuare urmează, ca sâmbătă, să se desfăşoare partidele Brazilia — Polonia (ora 14,00) şi România — Macedonia (ora 16,00).
Au evoluat echipele:
România: Dedu, Dumanska — Cristina Neagu 9 goluri, Pintea 5, Geiger 2, Buceschi 2, Ardean-Elisei 1, Laslo 1, Udriştioiu 1, Drăguţ, Bazaliu, A.Popa, L.Popa, Tatar, Berbece.
Polonia: Placzek, Gawlik — Grzyb 5, Achruk 4, Roszak 3, Kudlacz-Gloc 3, Drabik 3, Kobylinska 3, Zych 2, Szarawaga 1, Kozlowska 1, Zawistowska 1, Janiszewska 1, Lisewska, Urtnowska, Gorna.
În celălalt meci al zilei, Brazilia s-a impus în faţa Macedoniei cu scorul de 32-19 (16-13).