„Trebuie să refondăm Europa şi să înfrângem puterea financiară”, spune liderul stângii radicale din Gracia, Alexis Tsipras
Alexis Tsipras, liderul Syriza (stânga radicală din Grecia), coşmarul Berlinului şi al Bruxelles-ului, a plecat într-un mini-turneu european pentru a-şi expune viziunea combativă asupra crizei şi a susţine 'o refondare a Europei' şi 'înfrângerea puterii financiare, marele duşman al popoarelor'. Liderul stângii radicale, favorit al sondajelor pentru a deveni prim-ministru, s-a întâlnit la Paris cu Jean-Luc Mélenchon, candidatul prezidenţial al Frontului Stângii franceze, într-o mică sală a Adunării Naţionale, notează marţi ziarul El Pais.
Între critici nedisimulate lansate împotriva cancelarului Merkel şi politicii sale de austeritate ('care împinge Europa spre o sinucidere colectivă'), Tsipras a anunţat că este gata să guverneze Grecia 'în alianţă cu forţele de stânga' care îi împărtăşesc programul. Tânărul lider populist de 37 de ani este convins că Grecia trebuie să rămână în euro, dar retorica lui feroce face greu de imaginat cum va reuşi acest lucru, dacă formaţiunea sa va învinge. În opinia sa, cei care cred că Europa poate merge înainte fără Atena şi să se 'descotorosească' de problema greacă, sunt pur şi simplu nişte 'idioţi'.
Dacă nu face ceva, peste şase luni va fi nevoie de un al treilea plan de salvare şi de o nouă restructurare a datoriei. Guvernele europene trebuie să înceteze să mai ceară contribuabilului să bage bani într-un puţ fără fund. Dacă nu credem cu adevărat nu vom putea plăti niciodată banii', a spus el, reamintind de tranşa de 130 de miliarde de euro aprobată în martie.
Potrivit lui Tsipras, ceea ce se joacă în Grecia prin repetarea alegerilor la 17 iunie, nu este ieşirea din euro, 'ci continuarea sau nu a dezastruoaselor măsuri de austeritate'. Propunerea lui nu vizează negocierea noului plan de salvare cu troika (UE, BCE şi FMI), ci mai degrabă o anulare, o tabula rasa a acestuia, care presupune iertarea datoriei. 'Este politica memorandumului cea care ne-a adus la dezastru. Pe lângă barbară şi inumană este şi ineficientă şi împiedică statul să plătească funcţionarii şi pensionarii. Acest experiment ultraliberal de şoc al Greciei este exportat şi celorlalte ţări europene'.
Tsipras neagă că această poziţie ar fi un şantaj împotriva UE. 'Nu vrem să şantajăm pe nimeni, dimpotrivă vrem să mobilizăm popoarele europene. Merkel trebuie să ştie că ne aflăm într-un club al egalilor şi să nu-i mai trateze pe ceilalţi de pe poziţia unui protectorat. Dacă Uniunea nu este social şi democratic justă, nu va exista'. 'Este absurd să continui să distrugi Grecia şi să vrei să menţii zona euro', a avertizat Tsipras. 'Este nevoie de asigurarea coeziunii sociale şi a democraţiei în Europa. Guvernanţii nu pot avansa în democraţie fără să respecte poporul', conchide el.
Încurajat de sondaje care îi anticipează 28% din intenţiile de vot, Tsipras neagă orice comparaţie cu falimentul de acum un deceniu al Argentinei. 'Trebuie să ne închipuim zona euro ca un lanţ de 17 verigi, dacă o verigă se rupe întreg lanţul este distrus. Cei care spun asta nu au în vedere că Argentina avea propria monedă, iar Grecia are aceeaşi monedă cu Franţa', avertizează Tsipras. Liderul Syriza s-a arătat deschis unei alianţe cu noul preşedinte francez, François Hollande. 'Poporul francez l-a trimis pe Sarkozy în vacanţă în Maroc nu pentru a continua cu aceeaşi politică', a spus el ironic.
'Datorită existenţei acestui nou Front al Stângii' europene, Hollande nu se va putea abate de la promisiunile sale. Contrar a ceea ce a făcut Papandreu, el va trebui să ţină cont de stânga, altminteri va deveni un 'Hollandreu'. Ultimele sale cuvinte au fost pentru imigranţii ilegali, subliniind că atâta timp cât guvernele trimit forţe armate în ţări aflate în război, Europa va avea refugiaţi. El a participat apoi la un miting organizat de Mélenchon în faţa parlamentului cerând anularea datoriei Greciei. Tsipras este aşteptat apoi la Berlin de liderul Stângii, Gregor Gysi.