Traian Ungureanu: UE trebuie să acorde o asistenţă egală Estului şi Sudului
Cinci europarlamentari PPE, printre care şi Traian Ungureanu, au trimis miercuri o scrisoare Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe Catherine Ashton şi comisarului european pentru extindere Stefan Fule în care subliniază importanţa dimensiunii estice a politicii europene de vecinătate şi avertizează asupra efectelor pe care le-ar putea avea o abordare dezechilibrată a relaţiilor UE cu vecinii din Sud şi din Est, informează un comunicat de presă.
Scrisoarea a fost data publicităţii în ziua în care Comisia Europeană a lansat un nou document de principiu asupra politicii de vecinătate a UE. Scrisoarea şi documentul explicativ care o însoţeşte au fost elaborate după consultări în cadrul iniţiativei "Visegrad Plus", iniţiată de cei cinci europarlamentari din regiune, membri ai Comisiei de afaceri externe a Parlamentului European: Traian Ungureanu (România), Jacek Saryusz-Wolski (Polonia), György Schöpflin (Ungaria), Andrei Kovacev (Bulgaria) şi Eduard Kukan (Slovacia).
"Principala noastră îngrijorare ţine de riscul ca noua politică europeană de vecinătate să favorizeze vecinii din Sud în detrimentul Estului, mai ales în urma evenimentelor recente din statele arabe de la Mediterana. Am constatat cu regret că mai multe state membre UE din vestul Europei cer diminuarea programelor şi a finanţării europene destinate partenerilor din Est (inclusiv Republica Moldova) şi suplimentarea asistenţei acordate statelor din Sud", a declarat europarlamentarul Traian Ungureanu.
Semnatarii scrisorii consideră că această abordare e contrară angajamentelor europene, neloială şi periculoasă pentru evoluţia partenerilor din Est.
"Din acest motiv, am lansat împreună această iniţiativă. Dimensiunea estică a noii politici europene de vecinătate nu poate fi diminuată prin subfinanţare sau marginalizare în dauna altor spaţii de interes european. În fond, partenerii noştri din est sunt candidaţi potenţiali la admiterea în UE şi nu pot fi trataţi ca vecini obişnuiţi. Semnalul pe care l-ar trimite o reducere a prezenţei UE ar avea consecinţe ireparabile pentru aspiraţiile pro-europene ale vecinilor noştri din Est. Scrisoarea şi viziunea pe care am transmis-o spre analiza Înaltului Reprezentant şi comisarului european atrag atenţia asupra acestei probleme. Scrisoarea conţine mai multe propuneri de consolidare a acţiunii UE în statele cuprinse în Parteneriatul Estic. Vom urmări cu cea mai mare atenţie evoluţia politicii de vecinătate a UE şi vom insista în continuare asupra unei abordări echilibrate atît faţă de Est, cat si faţă de Sud", adaugă Ungureanu.