Traian Ungureanu: PDL a depus plângere penală împotriva candidatului USL Robert Negoiţă

Epoch Times România
10.06.2012

Traian Ungureanu, purtător de cuvânt al campaniei electorale a Partidului Democrat Liberal, a anunţat duminică, într-o conferinţă de presă, că PDL a depus plângere penală împotriva candidatului USL la Primăria sectorului 3, Robert Negoiţă, pentru "încălcarea flagrantă şi vizibilă a legislaţiei electorale din România".

Acesta a prezentat o pungă cu însemnele USL care conţinea o pereche de pantofi sport, o brăţară din plastic şi un ceas de perete toate inscripţionate cu un mesaj de campanie al candidatului USL la Primăria sectorului 3, Robert Negoiţă.

"Campania a continuat în mod ilegal şi sâmbătă, şi astăzi, de fapt a continuat cu procedeele ilegale pe care le-a folosit chiar în timpul perioadei de campanie. Aveţi aici fapte care arată în felul următor: o foarte frumoasă pereche de pantofi sport care anunţă purtătorul îl asigură de prietenia lui Robert Negoiţă. Urmează o foarte frumoasă brăţară care asigură de asemenea purtătorul de fidelitatea şi prietenia lui Robert Negoiţă - candidatul USL sector 3 care doreşte să-şi încarce pozitiv alegătorii cu astfel de cadouri. (...) Tot candidatul sectorului 3 oferă un foarte frumos ceas, marca PSD - o marcă foarte bine cunoscută de ceasuri de calitate care, surpriză, asigură gospodarul sau gospodina de prietenia lui Robert Negoiţă. (...) Ce lipseşte din această pungă vom adăuga noi acum. Lipseşte plângerea penală pe care am depus-o împotriva candidatului USL sector 3 pentru încălcarea flagrantă şi vizibilă a legislaţiei electorale din România", a declarat Traian Ungureanu.

El a precizat că pachetele promoţionale erau trimise "printr-o firmă de curierat" care are "adresa poştală la Rin Hotel".

"Adresa poştală este la Rin Hotel, un binecunoscut obiectiv turistic folosit de candidatul USL sector 3. Cine este acţionar la această firmă - 95% o companie care se numeşte Blue Bliss Consulting, care este înregistrată în Cipru şi 5% Ionuţ Negoiţă, fratele candidatului USL la sectorul 3", a mai spus Traian Ungureanu.

La rândul său, preşedintele organizaţiei PDL sector 3, Silvian Ionescu, a precizat că plângerea penală a fost depusă la secţia 10 Poliţie pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 109 alin. 1 din Legea nr 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.

Silvian Ionescu a afirmat că pe lista de acreditare a ziarului Ring sunt trecuţi 32 de ziarişti care sunt numiţi "delegaţi".

"Avem o copie a unei liste de acreditare a jurnaliştilor de la ziarul Ring. În toate secţiile de votare erau numai ziarişti de la ziarul Ring. Ceea ce este sfidător este că pe această listă de acreditare cei 32 de ziarişti acreditaţi sunt numiţi delegaţi sub semnătura judecătorului Voina Victor Ionuţ. Ori, aşa cum se ştie, delegaţi au numai partidele în secţiile de votare, iar sfidând orice lege penală este că dl judecător a semnat faptul că ziariştii au dreptul să participe la numărarea voturilor", a afirmat Silvian Ionescu, în conferinţa de presă.

Traian Ungureanu a anunţat, totodată, că în judeţul Buzău s-a cerut suspendarea alegerilor în urma mai multor fapte "extrem de grave" găsite la circumscripţia electoral 10 Buzău.

"Astăzi preşedintele organizaţiei PDL Buzău a adresat BEC cererea de suspendare a alegerilor în judeţul Buzău. Faptele sunt acolo extrem de grave - dispariţia ştampilelor de control, o lipsă de 20 de buletine de vot la fiecare pachet de buletine de vot, de asemenea informaţii legate de tipărirea de buletine de vot suplimentare. În aceste condiţii, cu argumente bine fondate, cumulând aceste fapte, lipsa de cooperare a Parchetului şi a prefectului, destituirea peste noapte a comandantului poliţiei Buzău, în aceste condiţii am cerut la BEC suspendarea alegerilor la Buzău", a afirmat Traian Ungureanu.

El a precizat că în urma sesizărilor făcute de PDL, poliţia, Parchetul şi prefectul "au reacţionat foarte slab".

"Încă de ieri preşedinţii a numeroase secţii de votare din Buzău, Râmnicu Sărat şi alte localităţi au dispărut cu ştampilele de control acasă. La sesizările făcute de noi poliţia, Parchetul şi prefectul au reacţionat foarte slab, a trebuit să ridicăm această problemă foarte serios şi Ministerul de Interne a decis în cursul nopţii destituirea comandantului poliţiei Buzău", a declarat Traian Ungureanu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor