Traian Băsescu i-a decorat pe judecătorii Curţii Constituţionale

Gina Zaragiu
19.06.2012

Presedintele Traian Basescu a decorat marti judecatorii Curtii Constitutionale a Romaniei, declarandu-se onorat de faptul ca marcheaza "20 de ani de functionare ireprosabila" a acestei institutii.

"Sigur, îmi măsor foarte bine cuvintele când spun funcţionare ireproşabilă, pentru că adesea ori Parlamentul, ori Guvernul, ori preşedintele au avut comentarii legate de deciziile Curţii Constituţionale. Dar dincolo de comentarii a rămas un singur adevăr constituţional, acela al Curţii Constituţionale şi nicio instituţie din statul român nu a îndrăznit încă să încalce o hotărâre, o decizie sau un aviz al Curţii Constituţionale. Asta înseamnă că suntem în faţa unei instituţii puternice pe care toţi o recunoaştem", a notat Traian Băsescu. width=

"Dacă în prima parte a primului mandat de preşedinte al României aveam obiceiul să mai comentez deciziile Curţii Constituţionale, după ce m-am experimentat puţin am ajuns la concluzia că orice comentariu public este inutil", a spus Băsescu în discursul ţinut după ceremonia de înmânare a decoraţiilor organizată la Palatul Cotroceni" a mai adăugat şeful statului.

Preşedintele României a remarcat despre Curtea Constituţională că şi-a dobândit respectabilitatea, prin deciziile judecătorilor ei.

"Este o instituţie care şi-a dobândit respectabilitatea prin munca judecătorilor ei, prin deciziile judecătorilor ei şi prin aportul extraordinar pe care şi l-a adus la clarificarea unor aspecte constituţionale care au fost neclar redactate în Constituţia României, fie că vorbim de cea din 1992 sau de cea revizuită în 2003. Pentru munca dumneavoastră, eu vă mulţumesc, vă sunt dator pentru că sunt dator oricărei instituţii a statului român care contribuie la progresul României", a spus Băsescu.

Conform decretelor privind conferirea decoraţiilor ce au fost publicate săptămâna trecută în Monitorul Oficial, şeful statului i-a conferit preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la înfiinţarea instituţiei, "în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea şi afirmarea gândirii juridice româneşti, pentru rolul deţinut în asigurarea şi respectarea Constituţiei de către instituţiile statului de drept".

"Este o instituţie care şi-a dobândit respectabilitatea prin munca judecătorilor ei, prin deciziile judecătorilor ei şi prin aportul extraordinar pe care şi l-a adus la clarificarea unor aspecte constituţionale care au fost neclar redactate în Constituţia României, fie că vorbim de cea din 1992 sau de cea revizuită în 2003"

Aceeaşi distincţie le-a fost acordată şi judecătorilor CC Aspazia Cojocaru, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Motoc, Ion Predescu, Valentin Zoltan Puşcaş, Tudorel Toader "în semn de înaltă apreciere pentru competenţa şi profesionalismul dovedite în domeniul justiţiei constituţionale".

Judecătorului CC Acsinte Gaspar i-a fost conferit Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Ofiţer.

După discurs, şeful statului i-a invitat pe judecătorii Curţii Constituţionale să ciocnească un pahar de şampanie, remarcând că: "Pentru ca plenul Curţii Constituţionale nu e atât de mare ca al Guvernului, vă invit la un pahar de şampanie".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor