Traian Băsescu: Din 2013, România va pierde capacitatea să-şi apere propriul spaţiu aerian

(ANTHONY JEULAND / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
19.11.2010

România nu va mai avea capacitatea să-şi apere propriul spaţiu aerian din anul 2013, pentru că nu poate să cumpere avioane multirol care să înlocuiască actualele aparate MIG 21 LanceR, cărora le expiră resursa de zbor, însă Bucureştiul îşi respectă angajamentele privind prezenţa militară în Afganistan, a declarat, joi, preşedintele Traian Băsescu.

Într-un interviu acordat televiziunii publice, şeful statului a spus că România trebuie să-şi recunoască, inclusiv la Summitul NATO de la Lisabona, imposibilitatea de a-şi îndeplini angajamente de securitate globală faţă de Alianţă, însă a menţionat că aproape toate statele europene membre NATO îşi încalcă aceste îndatoriri.

"La masa rotundă, probabil, ca şi la Bucureşti, se va ridica problema respectării angajamentelor europenilor în ceea ce priveşte asigurarea capacităţilor militare ale NATO. Niciun stat european aproape nu mai respectă angajamentele. O să trebuiască să recunoaştem neputinţa noastră. În raport cu ceea ce punem aici, România, din 2013, nu mai are capacitate să-şi protejeze propriul spaţiu aerian, pentru că nu am fost în măsură să contractăm necesarul de avioane care să poată înlocui MIG-ul 21 LanceR. Este o realitate a noastră", a explicat Băsescu, la TVR1.

În context, el a arătat că România îşi va putea respecta angajamentele de securitate globală, care implică achiziţionarea de avioane multirol, doar "odată cu redresarea economică".

"Trebuie să fim cinstiţi şi noi acest lucru îl recunoaştem. L-am discutat inclusiv cu secretarul general al NATO", a completat Băsescu. Potrivit şefului statului, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, "nu putea decât să ia notă, pentru că, totuşi, discuta cu un şef de stat".

În schimb, România este printre puţinele ţări care îşi respectă angajamentele asumate privind prezenţa militară în Afganistan şi Balcanii de Vest. "Privind, însă, lucrurile, din punctul de vedere al angajamentelor existente, România este unul dintre statele care îşi respectă, cu sfinţenie, angajamentele în raport cu NATO fie că vorbim de Balcanii de Vest, fie că vorbim de Afganistan. (...) Suntem una dintre ţările care şi-au dublat efectivele în Afganistan, după Summitul de la Bucureşti, aşa cum ne-am angajat. Suntem printre nu foarte multele ţări care şi-au respectat ad-literam angajamentele şi avem forţele necesare în Afganistan, aşa cum ne-am angajat, deci nu trebuie privite în tragic lucrurile", a afirmat liderul de la Cotroceni.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor