Traian Băsescu, despre nemulţumirea lui Ponta: Cine a propus vreodată României 48 de miliarde?

Epoch Times România
08.02.2013

Chestionat în legătură cu afirmaţia premierului care s-a arătat "dezamăgit" de banii obţinuţi de România din bugetul UE, preşedintele Băsescu a întrebat cine a propus vreodată României 48 de miliarde de euro.

La remarca unui jurnalist prezent la conferinţa de presă susţinută de preşedinte, care a spus că Victor Ponta a declarat în ţară că este ,,foarte dezamăgit" de rezultatul final al alocării bugetare pentru România, care în opinia lui este foarte rea faţă de propunerea iniţială a Comisiei Europene, Traian Băsescu a spus că „propunerea iniţială a Comisiei (pe tot bugetul UE, n.r.) era pe 1080 de miliarde şi acum avem 960".

Întrebat dacă premierul i-a spus înainte de a veni la Bruxelles că speranţa lui este ca România să obţină 48 de miliarde de la UE, preşedintele a refuzat să comenteze, spunând doar că el i-a pus la dispoziţie lui Victor Ponta ultimul document pe care l-a transmis Uniunii. „Cine a propus vreodată României 48 de miliarde? Am o rugăminte, nu mă bagaţi, nu vă spun ce discutăm. Eu i-am pus la dispoziţie ultimul document pe care l-am transmis UE", a afirmat Traian Băsescu.

Premierul Ponta a declarat vineri seară că România nu a obţinut nimic prin alocarea bugetară a UE şi că preşedintele a venit cu "şmecherii de PR" vorbind tehnic pentru a ascunde eşecul, iar legenda că Traian Băsescu e mare negociator "a murit azi".

"Preşedintele prezintă în culori frumoase ceea ce e o realitate. România a avut 48 miliarde euro (propunere, n.r.), ceea ce era foarte puţin faţă de alte ţări. Restul e PR. E prezentarea unui eşec ca fiind ceva ce nu e foarte rău. O să pierdem cu toţii din aceste 9 miliarde. Plus foarte multe lucruri tehnice: s-a redus prefinanţarea, co-finanţarea. E păcat şi e foarte rău pentru România. E şmecheria de PR a preşedintelui să intre în detalii pe care mulţi oameni nu le cunosc. Eu le cunosc. România a avut în 2007-2013 ca şi Bulgaria cea mai mică alocare. Când s-au propus 48 de miliarde, tocmai asta a fost ideea, că România a avut foarte puţin. Nu a fost făcută pentru că nu aveam ce să facem cu banii. Apoi s-au tăiat 9 miliarde de la România, 9 miliarde din 40 de miliarde cât s-au tăiat în total", a declarat Victor Ponta la RTV.

Primul-ministru a adăugat că România ar fi trebuit să primească pentru perioada 2014-2020 o finanţare mult mai consistentă, în condiţiile în care precedentul buget pus la dispoziţia Bucureştiului a fost oricum mult sub marea parte a ţărilor UE. "Dacă eram acolo nu ştiu dacă puteam obţine mai mult pentru România, dar mai puţin nu puteam să obţin, pentru că mai puţin nu se putea obţine. Rezultatul e foarte prost, oricum îl prezentăm. Nu s-a obţinut nimic pentru România. Din 48 de miliarde, s-au obţinut 39 de miliarde. Legenda cu domnul Băsescu de mare negociator a murit în acestă seară. Nu a obţinut nimic. Oare România nu poate obţine nimic, în afară de ceartă şi reproşuri? Un mare negociator obţinea ceva. Asta nu e negociere, e PR", a subliniat premierul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor