Toto Dumitrescu scapă de arestul la domiciliu

Toto Dumitrescu, fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu, scapă de arestul la domiciliu. Tânărul va rămâne sub control judiciar în condiţiile în care, potrivit ObservatorNews, rezultatele expertizei medico-legale au arătat că în momentul accidentului rutier în care a fost implicat acesta nu avea în sânge o cantitate de droguri care să îi afecteze capacitatea de a conduce.
Magistraţii Judecătoriei 1 au decis să nu îi mai prelungească lui Toto Dumitrescu arestul la domiciliu iar procurorii nu au depus contestaţia, astfel el este cercetat în stare de libertate.
Reamintim că în septembrie, Toto Ilie Dumitrescu a fugit de la locul accidentului, cu toate că nu era vinovat. Testele făcute la INML după 48 de ore, când a fost găsit, au arătat că era drogat.
Surse judiciare spun că medicii legişti au stabilit în cazul unei expertize mai detaliate faptul că actorul nu ar fi avut capacitatea de a conduce afectată în momentul în care a fost implicat în accidentul rutier, care a avut loc acum două luni în cartierul Primăverii, motiv pentru care Toto Dumitrescu scapă de arestul prevenitv.
Iniţial, testele de laborator au arătat că acesta ar fi fost sub influenţa cocainei la volan şi tocmai de aceea la începutul lunii octombrie, anchetatorii au extins dosarul lui Toto Dumitrescu şi l-au acuzat la acel moment şi pentru conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor interzise. Având în vedere noul rezultat al acestei expertize rămâne de văzut dacă anchetatorii vor renunţa la această acuzaţie.