Torţionarul khmerilor roşii, Duch, primeşte în apel închisoare pe viaţă

Kaing Guek Eav, torţionarul regimului khmerilor roşii. (Getty Images)
Epoch Times România
03.02.2012

Tribunalul special al ONU pentru genocidul din Cambodgia a respins, vineri, apelul lui Duch, torţionarul regimului khmerilor roşii, şi i-a înăsprit sentinţa de la 35 de ani închisoare la închisoare pe viaţă, transmite BBC.

Bărbatul care a condus o celebră închisoare unde peste 15.000 de persoane au murit în chinuri cumplite în timpul regimului khmerilor roşii din Cambodgia a fost găsit vinovat de crime de război şi condamnat, la 26 iulie 2010, la 35 de ani închisoare.

Duch, pe numele său adevărat Kaing Guek Eav, a făcut apel, în martie 2011, pe motiv că nu a fost decât un oficial cu rang inferior, care a îndeplinit nişte ordine, sub ameninţarea că va fi executat. Judecătorii i-au respins, însă, argumentele şi i-au înăsprit sentinţa în apel, la închisoare pe viaţă.

Judecătorii au avertizat că aplauzele şi uralele de bucurie nu vor fi tolerate în sala de judecată, dar cei prezenţi în auditoriu şi-au stăpânit cu greu emoţiile. Bucuria se putea citi nu numai pe chipurile celor care au trăit în vremea atrocităţilor fără seamăn ale lui Pol Pot, dar şi pe cele ale tinerilor. Mulţi supravieţuitori ai regimului Pol Pot au fost supăraţi pentru sentinţa pronunţată în primă instanţă, spunând că Duch putea fi eliberat după 18 ani. Curtea de apel a recunoscut însă că pedeapsa din primă instanţă este prea blândă, ţinând cont de cruzimea faptelor.

Există însă şi voci - destul de puţine - care afirmă că Duch este ţapul ispăşitor pentru cruzimile guvernului lui Pol Pot. Alţii se tem că deşi procesul celor trei lideri ai khmerilor roşii care au mai supravieţuit este în desfăşurare, ei sunt prea bătrâni şi ar putea muri înainte de a-şi auzi verdictul.

Duch este primul oficial proeminent al khmerilor roşii care a compărut în faţa tribunalului special al ONU şi care este condamnat definitiv pentru crime împotriva umanităţii.

În vârstă de 69 de ani, Duch a fost comandantul închisorii Tuol Sleng, unde cel puţin 15.000 de bărbaţi, femei şi copii, consideraţi inamici ai regimului, au fost torturaţi şi apoi executaţi pe "câmpiile morţii" din afara capitalei Phnom Penh. În timpul procesului în primă instanţă, Duch pledase vinovat şi şi-a cerut iertare, dar a ţinut să sublinieze că nu a făcut decât să urmeze ordinele care i-au fost date.

La anunţarea sentinţei în apel, Duch nu a arătat niciun semn de emoţie. Procurorii, în schimb, au fost încântaţi. "S-a făcut dreptate după mai bine de 30 de ani. Pentru noi şi pentru victime este un mare succes", a declarat unul dintre ei.

Regimul khmerilor roşii nu a durat decât patru ani, la sfârşitul anilor '70, dar în jur de două milioane de oameni - adică aproape o treime din populaţie - ar fi fost ucişi sau au murit din cauza foametei şi a epuizării. Regimul a încercat să construiască o societate ideală comunistă şi a instituit teroarea, forţându-i pe locuitorii de la oraşe să lucreze ca ţărani pe câmpuri şi epurând intelectualii, clasa mijlocie şi orice alt presupus inamic al statului. Este una dintre cele mai sumbre perioade ale istoriei secolului al XX-lea.

Trei dintre liderii acestui regim atroce au mai supravieţuit şi sunt judecaţi pentru genocid şi crime împotriva umanităţii din noiembrie 2011. Dosarele au fost separate, pentru a accelera procedurile, pentru că toţi acuzaţii au trecut de 80 de ani.

Instanţa a fost înfiinţată în 2007, după zece ani de negocieri între Naţiunile Unite şi Cambodgia pe tema structurii şi funcţionării curţii.

Duch, fost profesor de matematică, a condus un centru de interogare organizat într-un fost liceu din Phnom Penh, unde peste 15.000 de persoane au fost torturate şi apoi omorâte în cadrul unor vaste epurări comise de echipa lui Pol Pot, fostul dictator cambodgian, considerat unul dintre cei mai mari criminali ai secolului trecut. Pol Pot vroia să instaureze aşa-numitul "comunism al epocii de piatră", care avea în vedere desfiinţarea oraşelor şi construirea unui stat agrar.

Duch a fost arestat în 1999 de autorităţile cambodgiene. "Am făcut lucruri urâte în viaţă", a recunoscut el, când un jurnalist l-a demascat. "A venit momentul să plătesc pentru acţiunile mele", a adăugat Duch.

Personaj-cheie în aparatul de securitate al khmerilor roşii, Duch este acuzat că a supervizat torturile de la Tuol Sleng, unde toţi "trădătorii" erau interogaţi înainte să fie executaţi pe celebrele "killing fields" (câmpiile morţii), în afara capitaliei cambodgiene.

Fostul torţionar-şef a fost acuzat că a încălcat grav Convenţia de la Geneva din 1949 pentru crime de război şi codul penal cambodgian din 1965 privind uciderea cu premeditare şi tortura. În plus, el a fost acuzat şi de crime împotriva umanităţii, între care "ucideri, exterminări, sclavagism, arestări, violuri, persecuţii pe motive politice şi alte acte inumane".

"Este un om meticulos, serios, atent la detalii şi care vrea să fie privit bine de superiorii săi", a indicat expertiza psihologică ordonată de judecătorii de instrucţie. Alţi specialişti au dovedit însă "absenţa patologiei mentale" a lui Duch, care dispune de o "inteligenţă mare" şi de o "memorie foarte bună".

Fostul revoluţionar a fost arestat în 1999, după ce a fost demascat în vestul Cambodgiei de fotograful irlandez Nic Dunlop. Înainte de aceasta, însă, unii îl considerau mort, fiindcă dispăruse după ce khmerii roşii au fost alungaţi din Phnom Penh în urma invaziei vietnameze.

"Regret cu adevărat crimele şi trecutul: voiam să fiu un bun comunist, iar munca mea nu-mi făcea nicio plăcere", i-a spus Kaing Guek Eav lui Dunlop.

După înlăturarea khmerilor roşii în 1979, Duch a continuat să facă parte din mişcare şi a lucrat pentru organizaţiile de ajutor de la frontiera cu Tailanda, reîncepând să predea matematică într-o tabără de refugiaţi.

La scurt timp după uciderea soţiei sale în 1995, atras de creştinism, Duch a început să participe la rugăciuni şi a fost botezat de pastorul evanghelist americano-cambodgian Christopher LaPel.

Mişcarea revoluţionară a Khmerilor roşii a preluat puterea în Cambodgia în 17 aprilie 1975. Noul regim, condus de Pol Pot şi sprijinit de China, a abolit imediat religia, şcolile, moneda şi a golit oraşele pentru a umple fermele colective din regiunile rurale. Khmerii roşii au fost înlăturaţi de la putere în 7 ianuarie 1979 de forţele de la Hanoi, aliate cu foşti membri ai mişcării care au fugit în Vietnam, precum Hun Sen, actualul premier al Cambodgiei. Mişcarea khmerilor roşii s-a dezmembrat la mijlocul anilor '90. Pol Pot a murit în 1998 şi a scăpat de justiţie, ca şi alţi foşti lideri ai mişcării care au murit între timp, precum Son Sen şi Ta Mok.

Pe lângă Duch, alţi trei demnitari în viaţă ai fostului regim ultramaoist sunt judecai: "Fratele numărul 2" Nuon Chea (85 de ani), ideologul şi fosta mâna dreaptă a lui Pol Pot, fostul ministru de externe Ieng Sary (86 de ani), precum şi fostul şef al statului Khieu Samphan (80 de ani). Suspecţii sunt deţinuţi într-o clădire adiacentă tribunalului. Coprocurorul cambodgian s-a împotrivit deschiderii procedurilor împotriva altor oficiali ai regimului. Pedeapsa cu moartea a fost exclusă de tribunal, dar şi compensaţiile financiare pentru supravieţuitori.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor