Titus Corlăţean: România trebuie să redevină un stat puternic care să-şi respecte cetăţenii

Epoch Times România
03.06.2012

Vicepreşedintele PSD Titus Corlăţean s-a întâlnit, duminică, cu alegătorii din comuna suceveană Şcheia şi le-a promis că după scrutinul din 10 iunie le va rezolva problemele cu care se confruntă, în special pe cele privind fondul funciar în zona şoselei de centură a Sucevei, ce traversează comuna.

El i-a invitat la vot şi le-a recomandat, cu toată încrederea, candidatul USL la Consiliul Judeţean, social-democratul Ioan Cătălin Nechifor, dar şi candidaţii la primărie din partea PSD şi PNL, precum şi echipele de consilieri ale acestora.

Corlăţean a dat asigurări că se va uita foarte atent pe toate plângerile oamenilor şi va încerca, în măsura competenţelor sale, să le rezolve, adăugând că va avea întotdeauna uşa deschisă pentru administraţia publică şi judeţeană a USL.

Totodată, el le-a spus oamenilor să înainteze în scris toate problemele lor pentru a putea fi transmise instituţiilor competente. Corlăţean a precizat că după ce le va analiza cu atenţie le va înainta organelor abilitate şi va sesiza de la prefect şi poliţie până la procurorul general.

"Există suspiciuni că banii au fost folosiţi în interes personal sau de grup (...). Legea trebuie respectată de toţi (...). Acolo unde oamenii mor cu dreptatea în mână nu există stat de drept (...). Când instituţiile statului au fost căpuşate politic, atunci statul devine slab", a spus Corlăţean.

Acesta a subliniat că în ultimii ani, în România s-au întâmplat lucruri grave şi e nevoie foarte rapid de o schimbare în bine.

"Guvernul PDL a avut şi are încă o mare responsabilitate (...). Când tai pensii şi salarii şi promiţi că dai banii înapoi în şase luni şi nu-i dai nici după trei ani, e grav (...). Legea nu uită şi nu iartă (...). S-a ajuns la situaţii extreme, când oameni au murit în braţele soţiei pentru că li s-au luat din drepturi. Când un om ajunge să se arunce de la balconul Parlamentului nu se poate uita", a spus Corlăţean.

El le-a promis oamenilor că deşi nu e uşor să preiei guvernarea în acest context, un premier "magistrat cu fibră" va reuşi să facă în aşa fel încât România să redevină un stat puternic, care să-şi respecte cetăţenii.

"Miza alegerilor este foarte serioasă (...) Dacă oamenii dau semnalele schimbării acum, la locale, vom avea şi semnalul pentru alegerile generale din toamnă", a spus Corlăţean.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor