Titus Corlăţean a discutat cu omologul albanez situaţia minorităţii aromâne din Albania
alte articole
Ministrul de externe, a avut luni o întrevedere cu omologul albanez,Edmond Panariti,în marja celei de-a 67–a sesiune a Adunării Generale ONU,prilej cu care a subliniat interesul României pentru înregistrarea unor evoluţii pozitive privind situaţia minorităţii aromâne din Albania.
În cadrul discuţiilor, cei doi oficiali au analizat stadiul relaţiilor bilaterale şi oportunităţile de dezvoltare a acestora în viitor, cu accent pe consolidarea cooperării în domenii de interes comun: economic, cultural, educaţional, protecţia reciprocă a drepturilor persoanelor aparţinând celor două minorităţi, respectiv aromână în R. Albania şi albaneză în România, informează MAE.
De comun acord, ambele părţi au agreat importanţa intensificării dialogului politic şi a contactelor bilaterale interguvernamentale. Ministrul Panariti l-a invitat pe ministrul român sa viziteze Tirana până la sfârşitul anului, subliniind simbolismul realizării acesteia în anul în care este aniversat centenarul independenţei acestei ţări, independenţă sprijinită în mod concret de România, în urmă cu un secol.
Şeful diplomaţiei române a exprimat convingerea că Albania va intensifica eforturile pentru îndeplinirea în totalitate a criteriilor stabilite de Comisia Europeană pentru o evaluare pozitivă care să permită acordarea statutului de candidat la UE Albaniei.
Titus Corlăţean a subliniat interesul părţii române pentru înregistrarea unor evoluţii pozitive privind situaţia minorităţii aromâne din Albania, având în vedere că respectarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor este parte importantă a îndeplinirii criteriului politic de la Copenhaga. Cei doi miniştri au convenit organizarea unei întâlniri la nivel de experţi, în viitorul apropiat, pentru identificarea de soluţii pentru la aspectele pendinte.
Ministrul român de externe a primit cu satisfacţie asigurările omologului albanez despre angajamentul guvernului de la Tirana pentru identificarea unei soluţii echitabile la situaţia Casei Iorga din Saranda.
Titus Corlăţean a reiterat disponibilitatea părţii române de a oferi sprijin în domenii de interes pentru partea albaneză, ca o dovadă concretă se susţinerii de care se bucură Albania în vederea obţinerii statutului de candidat la UE.