Tinerii mândri că sunt conservatori îl aleg pe Romney
Pentru a înţelege complexa realitate a Partidului Republican este obligatorie participarea la Conservative Political Action Conference (CPAC), un eveniment care în ultimii ani s-a consolidat devenind marea întâlnire a conservatorilor americani. Într-un an al alegerilor prezidenţiale şi în plin proces electoral pentru nominalizarea republicană, importanţa CPAC 2012 a fost şi mai mare, cum au dovedit-o cei 10.000 de participanţi la ediţia de anul acesta, notează luni ziarul ABC.
Partidul Republican este departe de a fi o organizaţie monolitică. Pluralitatea şi diversitatea ideologică sunt elementele care introduc deosebiri. Este suficient să te plimbi prin cele 125 de saloane ale Conferinţei Conservatoare de Acţiune Politică de anul acesta. Organizaţii de tot felul au împărţit spaţiul saloanelor Hotelului Marriott Wardman Park din Washington, D.C., de la apărătorii armelor de foc, la veterani de război, prieteni ai Israel, libertini, membri ai Tea Party şi până la prestigioase universităţi şi 'think tanks' conservatoare, fără a uita de mari companii precum Microsoft sau Google.
Parcurgând spaţiile acestui bizar 'târg conservator' poţi să te fotografiezi cu o cască militară şi o mitralieră M-16, îi poţi saluta pe Părinţii Fondatori îmbrăcaţi în hainele lor de epocă, poţi da da mâna cu aşa-numiţii libertini care susţin legalizarea drogurilor, ori să faci ranking-ul anual al senatorilor care respectă principiile conservatoare. Spaţiul rezervat National Rifle Association (NRA) era anul trecut unul dintre cele mai vizitate, mai ales că publicul putea să-şi exercite talentul de trăgător cu arma graţie unui joc video interactiv.
Dincolo de folclorul evident care înconjoară CPAC, una din concluziile care se pot trage este că republicanii au fost capabili să construiască ceva mai mult decât un partid. Este vorba de o mişcare socială extinsă în întreaga ţară prin intermediul organizaţiilor, editurilor, universităţilor, institutelor de cercetare şi mass-media care în ultimele decenii au fost foarte eficiente. Pentru republicani, a câştiga lupta de idei şi cultura a fost primul pas pentru a câştiga războiul politic. Societatea americană este ideologic mai conservatoare decât cea europeană tocmai datorită acestei activităţi febrile pe care au desfăşurat-o conservatorii în ultima jumătate de secol.
În acest context, merită subliniat numărul mare de tineri participanţi la CPAC. Mii de studenţi mândri de ideile lor conservatoare,dispuşi să colaboreze şi să-şi dedice timpul ca voluntari. Pentru aceasta, peste 125 de organizaţii prezente la Conferinţă au rivalizat pentru a atrage în rândurile lor cei mai buni activişti. Din punct de vedere politic, CPAC 2012 a servit la consolidarea anumitor tendinţe în cursa republicană. Cele mai aşteptate au fost rezultatele 'straw poll' (voturile interne pentru candidatul favorit) din care Mitt Romney - câştigător sâmbătă în statul Maine - a ieşit învingător cu 38%, urmat îndeaproape de Rick Santorum, cu 31% şi, ceva mai departe, de Newt Gingrich cu 15%.
Este o victorie mare pentru candidatul mormon, care vede însă cum statutul său de favorit este ameninţat de Santorum care s-a consolidat în ultimele zile, ca alternativă conservatoare la moderatul Romney. Rick Santorum a dovedit în ultima săptămână şi o bună capacitate de a strânge fonduri.