Timofti : Eu nu sunt omul care cedează presiunilor!

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti. (VADIM DENISOV / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
06.03.2013

Potrivit Unimedia, presedintele tarii, Nicolae Timofti, a ieşit în faţa jurnaliştilor în urmă cu puţin timp, după întâlnirea cu liderii din fosta AIE2 de la ora 10.00. Sursa a menţionat că azi a fost prima rundă de discuţii, însă nu s-a decis nimic.

Totodată, preşedintele a ţinut să atenţioneze că nu acceptă presiunile care se fac asupra lui de anumite grupuri, fără a specifica detalii.

„S-au discutat probleme organizatorice. Vor continua dialogurile între aceste formaţiuni. Când se va ajunge la o înţelegere, vom anunţa. Fiecare are nevoie să mediteze, să consulte partidele, să se aprecieze în luarea deciziilor. Vă spun din start o chestiune: Se vehiculează în presă intenţia de a presa preşedintele. Eu nu-s omul care cedez presiunilor. Eu am practică de judecător. Nu voi ceda. Ceea ce se transmite în media, sunt presiuni. Nu încercaţi să mă presaţi, nu o să vă reuşească”, a spus Nicolae Timofti în urmă cu puţin timp.

UNIMEDIA aminteşte că PD, PCRM şi deputaţii neafiliaţi au trimis Guvernul în demisie pe 5 martie. Ulterior, Mihai Ghimpu a sugerat că va cere demisia preşedintelui ţării dacă va accepta prelungirea crizei politice, demiterea miniştrilor PL, numirea lui Filat din nou în calitate de premier. Ultimul a calificat aceste declaraţii ca o ameninţare a preşedintelui.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor