Theodor Stolojan: Bugetul pe 2013 al USL nu dă nicio speranţă românilor

Theodor Stolojan (Mihuţ Savu / Epoch Times)
Ioana Statescu
28.01.2013

Europarlamentarul PDL, Theodor Stolojan, a criticat proiectul de buget pe 2013 al Guvernării USL, acuzând că acesta este unul al creşterii cheltuielilor de consum şi al scăderii cheltuielilor de investiţii şi că ”omoară credibilitatea investitorilor în mediul de afaceri şi speranţa creării de noi locuri de muncă în România”.

”Ce spunea domnul Ponta în campania electorală? Că doreşte să arate românilor un nou mod de guvernare, un Guvern transparent. Ce a făcut? Într-un spectacol mediatic a prezentat aşa-zisul buget al cetăţeanului fără a spune măcar un cuvânt despre ce voia să facă peste o săptămână, când a venit cu un pachet de măsuri fiscale care reprezintă un duş rece nu numai pentru cei care au votat USL, dar pentru întreaga populaţie a României. În loc de relaxare fiscală, pentru relansarea economiei, avem creşterea poverii fiscale făcută într-un mod netransparent, fără dezbatere publică, fără consultare măcar cu operatorii din piaţă afectaţi de acest pachet fiscal pe care e fundamentat bugetul. Economia va crea noi locuri de muncă atunci când investitorii vor avea încredere în această economie şi în guvernanţi. Bugetul USL nu face decât să omoare credibilitatea investitorilor în mediul de afaceri, să omoare speranţa creării de noi locuri de muncă în România”, a declarat democrat-liberalul la finalul şedinţei de luni, a Biroului Permanent Naţional al PDL.

Totodată, Theodor Stolojan a subliniat că proiectul de buget pentru 2013 ”loveşte în clasa de mijloc” şi distruge stimulentele pentru crearea acesteia, criticândîn acelaşi timp intenţia Guvernului de a impozita suplimentar veniturile celor cu salarii mai mari de 1.000 de euro pe lună, făcând referire aici, în special, la ”tinerii din România care au învăţat foarte mult, unii au făcut studii în străinătate şi s-au întors în România şi lucrează în multinaţionale”.

Europarlamentarul PDL a mai subliniat că noul buget al USL este unul al ”creşterii cheltuielilor de consum prin buget şi scăderii cheltuielilor de investiţii” şi a menţionat că o parte din cele peste 10.000 de amendamente depuse de parlamentarii PDL urmăresc relansarea economică.

”Acest buget este un buget care nu dă nicio speranţă românilor. Dimpotrivă, este o frână pentru investiţii, distruge credibilitatea în mediul de afaceri şi, în consecinţă, e greu să vorbeşti de crearea de noi locuri muncă în România. Parlamentarii PDL au depus peste 10.000 de amendamente. Unele dintre aceste amendamente încearcă să introducă în proiectul de buget pe 2013 concepţia PDL cu privire la relansarea economică, prezentată şi în programul electoral al PDL”, a precizat Theodor Stolojan.

Întrebat în legătură cu scrisoarea de intenţie convenită cu FMI potrivit căreia, începând cu luna martie, pacienţii ar urma să plătească parţial serviciile din spital, Theodor Stolojan a afirmat că această măsură arată modul de lucru al Guvernului USL, căruia îi lipseşte un program de guvernare.

"Noi nu avem un program de guvernare al USL pe anul 2013. Noi aflăm câte o măsură, asta e modul de guvernare. Am o anumită înţelegere, că băieţii se califică la locul de muncă. Sănătatea e un domeniu în suferinţă în România şi nu pot să anunţi o măsură, ci o reformă coerentă. Nu avem ce să discutăm de o măsură, trebuie să discutăm de o reformă a sistemului de sănătate coerentă. Este ceea ce ne cere şi această triadă care se află în prezent în România în legătură cu acordul cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială. Ei ne cer o reforme coerentă şi noi venim cu petice", a punctat democrat-liberalul Theodor Stolojan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor