Tenis: Victor Hănescu se menţine pe locul 130 în clasamentul ATP

Victor Hănescu. (DIBYANGSHU SARKAR/AFP/Getty Images)
Epoch Times România
27.10.2014

Victor Hănescu este în continuare cel mai bun tenisman român al momentului şi ocupă locul 130 în clasamentul jucătorilor profesionişti (ATP) dat publicităţii luni, aceeaşi poziţie ca şi săptămâna trecută.

Adrian Ungur a urcat două locuri şi se află acum pe 154, iar Marius Copil este o treaptă mai sus faţă de săptămâna precedentă, pe 163.

Podiumul este neschimbat, cu Novak Djokovic lider, urmat de Roger Federer şi de Rafael Nadal.

La dublu, Horia Tecău, învingător alături de Jean-Julien Rojer la Valencia, se menţine pe locul 15, în timp ce Florin Mergea, semifinalist la Basel, a coborât două poziţii şi este cum pe 27.

Tecău şi Rojer au făcut un pas mare spre calificarea la Turneul Campionilor, urcând pe locul 5 în ierarhia ''Race to London'', în care punctează cele mai bune perechi ale anului.

Clasamentul ATP la simplu

1 (1). Novak Djokovic (Serbia) 11.510 puncte

2 (2). Roger Federer (Elveţia) 9.280

3 (3). Rafael Nadal (Spania) 8.195
4 (4). Stan Wawrinka (Elveţia) 5.385
5 (6). Tomas Berdych (Cehia) 4.485
6 (5). David Ferrer (Spania) 4.465
7 (7). Kei Nishikori (Japonia) 4.355
8 (10). Andy Murray (Marea Britanie) 4.295
9 (8). Marin Cilic (Croaţia) 4.195
10 (9). Milos Raonic (Canada) 3.930

130 (130). Victor Hănescu 415
154 (156). Adrian Ungur 348
163 (164). Marius Copil 326
274 (268). Victor Crivoi 170
443 (445). Petru-Alexandru Luncanu 85 etc.

Clasamentul ATP la dublu

1 (1). Bob Bryan (SUA) 12.450 puncte

1 (1). Mike Bryan (SUA) 12.450

3 (3). Daniel Nestor (Canada) 5.980
4 (4). Nenad Zimonjic (Serbia) 5.910
5 (5). Alexander Peya (Austria) 5.720
5 (5). Bruno Soares (Brazilia) 5.720
7 (7). Marcelo Melo (Brazilia) 5.260
8 (8). Julien Benneteau (Franţa) 5.130
9 (9). Edouard Roger-Vasselin (Franţa) 4.920
10 (10). Marcel Granollers (Spania) 4.650

15 (15). Horia Tecău 3.490
19 (19). Jean-Julien Rojer (Olanda) 3.310
27 (25). Florin Mergea 2.715
41 (41). Dominic Inglot (Marea Britanie) 1.875 etc.

Clasamentul dublu ''Race to London''

1 (1). Bob Bryan/Mike Bryan (SUA) 10.545 puncte

2 (2). Daniel Nestor (Canada)/Nenad Zimonjic (Serbia) 5.820
3 (3). Alexander Peya (Austria)/Bruno Soares (Brazilia) 4.760
4 (4). Julien Benneteau/Edouard Roger-Vasselin (Franţa) 4.740
5 (6). Horia Tecău (România)/Jean-Julien Rojer (Olanda) 4.130
6 (5). Marcel Granollers/Marc Lopez (Spania) 4.090
7 (7). Ivan Dodig (Croaţia)/Marcelo Melo (Brazilia) 3.570
8 (8). Eric Butorac (SUA)/Raven Klaasen (Africa de Sud)3.205 etc.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor