Tenis: Tecău, recompensat de FRT cu Trofeul de Excelenţă
alte articole
Tenismanul român Horia Tecău, triplu finalist la dublu masculin la Wimbledon, a primit Trofeul de Excelenţă, înmânat duminică seara, pe aeroportul Otopeni, de Ruxandra Dragomir, preşedinta Federaţiei Române de Tenis.
"Rezultatele şi evoluţia lui Horia Tecău din ultimii ani îl îndreptăţesc să aspire la o medalie care să-i completeze cariera sportivă deosebită realizată până în momentul de faţă. Federaţia Română de Tenis sprijină şi va sprijini în continuare performanţa, iar Horia Tecău este astăzi un model de urmat pentru miile de copii şi juniori care iubesc şi practică tenisul", a declarat Ruxandra Dragomir.
Horia Tecău şi Robert Lindstedt au pierdut sâmbătă a treia finală consecutivă de dublu la Wimbledon, după ce au fost învinşi de perechea Jonathan Marray (Marea Britanie)/Frederik Nielsen (Danemarca), în cinci seturi, cu 4-6, 6-4, 7-6 (5), 6-7 (5), 6-3. În 2010, Tecău şi Lindstedt au fost învinşi de cuplul austriaco-german Jürgen Melzer/Philipp Petzschner, cu 6-1, 7-5, 7-5, iar anul trecut au fost întrecuţi de americanii Bob Bryan şi Mike Bryan, cu 6-3, 6-4, 7-6 (7-2).
Horia are 11 turnee câştigate la dublu în carieră, dintre care opt alături de Lindstedt (2012 - Bucureşti şi s-Hertogenbosch, 2011 - Bastad, Casablanca, 2010 - New Haven, Bastad, s-Hertogenbosch şi Casablanca). Horia a mai câştigat în 2011 alături de Victor Hănescu (Acapulco) şi belgianul Dick Norman (Zagreb), iar în 2010 alături de Marcus Daniell (Auckland). Horia a ieşit câştigător anul acesta şi în proba de dublu mixt la Australian Open (cu Bethanie Mattek Sands).
Horia Tecău pierdut şi 11 finale la dublu: în 2012 la Rotterdam, Madrid şi Wimbledon, 2011 la Beijing, Washington, Wimbledon, s-Hertogenbosch, Brisbane, 2010 la Wimbledon, toate alături de Lindstedt, şi în 2009 la Stuttgart (alături de Hănescu) şi la Kitzbuehel (pereche cu Andrei Pavel).
Tecău va fi portdrapelul României la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară de la Londra (27 iulie).