Tenis: Simona Halep s-a calificat în turul II la Miami

Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat marţi în manşa secundă a turneului WTA de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 4.828.050 dolari, în timp ce Irina Begu şi Sorana Cîrstea au pierdut în primul tur.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep. (Julian Finney / Getty Images)
Epoch Times România
21.03.2012

Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat marţi în manşa secundă a turneului WTA de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 4.828.050 dolari, în timp ce Irina Begu şi Sorana Cîrstea au pierdut în primul tur.

Halep a trecut în trei seturi de Carla Suárez Navarro (Spania), cu 6-7 (5), 6-3, 6-3, iar în faza următoare o va întâlni pe rusoaica Nadia Petrova (N. 32).

Cîrstea a fost eliminată de britanica Heather Watson, cu 6-3, 3-6, 7-6 (4), în timp ce Irina Begu a fost învinsă de Chanelle Scheepers (Africa de Sud), cu 3-6, 6-3, 6-0.

În turul secund este calificată direct Monica Niculescu (N. 28), care o va înfrunta pe învingătoarea din meciul Aleksandra Wozniak (Canada) - Eleni Daniilidou (Grecia).

Halep şi-a asigurat un cec de 12.725 dolari şi 50 puncte WTA, în timp ce Begu şi Cîrstea vor primi câte 7.700 dolari şi 5 puncte WTA.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor