Tenis: Simon şi Verdasco, în sferturile turneului ATP de la Bangkok
alte articole
Spaniolul Fernando Verdasco, favorit 5, s-a calificat joi în sferturile de finală ale turneului de tenis de la Bangkok (Tailanda), dotat cu premii de 551.000 dolari, după ce l-a învins pe americanul David Young cu 7-5, 6-4.
Într-o altă partidă, francezul Gilles Simon, cap de serie 4, l-a eliminat pe japonezul Go Soeda cu 6-4, 6-3 şi va juca în sferturi cu compatriotul său Gael Monfils, învingător în faţa sârbului Viktor Troicki cu 7-5, 7-5.
Australianul Bernard Tomic a avansat de asemenea în sferturi după ce a trecut de israelianul Dudi Sela cu 4-6, 6-3, 6-4.
În alte 2 partide, favoritul 1 Janko Tipsarevic (Serbia) l-a învins pe Hiroki Moriya (Japonia) cu 6-4, 6-4, iar finlandezul Jarkko Nieminen l-a eliminat pe Philipp Petzschner (Germania) cu 7-6, 6-2.