Tenis: Sara Errani şi Roberta Vinci au câştigat Openul Australiei la dublu feminin
alte articole
Perechea italiană compusă din Sara Errani şi Roberta Vinci, cap de serie nr.1, a câştigat pentru a doua oară consecutiv titlul în proba de dublu feminin din cadrul Openului Australiei la tenis, învingând în finală, cu 6-3, 3-6, 7-5, cuplul rus Ekaterina Makarova/Elena Vesnina, vineri, la Melbourne.
În duelul dintre cele mai bune perechi din lume, Errani şi Vinci s-au impus graţie experienţei, salvând o situaţie dificilă în setul trei, la scorul de 5-2 în favoarea adversarelor lor, italiencele reuşind să câştige apoi cinci ghemuri consecutive.
Sara Errani şi Roberta Vinci au disputat cu această ocazie cea de-a treia finală consecutivă la Australian Open, reuşind să le câştige pe ultimele două, după cea pierdută în 2012. Cele două jucătoare italiene au cucerit împreună până acum patru titluri de Mare Şlem, la Roland Garros şi Wimbledon, ambele în 2012, şi Openul Australiei (2013, 2014).