Tenis: Novak Djokovic speră să-i răpească lui Rafa Nadal trofeul de la Monte Carlo
alte articole
Numărul 1 mondial în tenis, sârbul Novak Djokovic, speră ca în această săptămână să se impună pe terenul predilect al adversarului şi secundului lui, spaniolul Rafael Nadal, prin cucerirea trofeului de la Masters 1000 Monte Carlo, un pas important spre obţinerea victoriei, tot pe zgură, la Roland Garros, peste o lună şi jumătate, pentru a realiza "Djoko Slam".
Deşi mai bun pe "iute", zgura nu este terra incognita pentru Djokovic, care a cucerit deja 7 titluri pe această suprafaţă, între care 2 anul trecut, la Madrid şi Roma, unde l-a învins clar pe Nadal în finală.
Spaniolul a obţinut nu mai puţin de 7 titluri în Principat, dintre care primul în 2005, când nu împlinise încă 19 ani.
De asemenea, şansele sârbului cresc, întrucât Roger Federer nu ia parte la acest turneu, preferând să ia o pauză, ceva mai lungă, după 3 succese anul acesta, la Rotterdam, Dubai şi Indian Wells.
Iată capii de serie de la Masters 1000 Monte Carlo:
1. Novak Djokovic (Serbia)
2. Rafael Nadal (Spania)
3. Andy Murray (Marea Britanie)
4. Jo-Wilfried Tsonga (Franţa)
5. David Ferrer (Spania)
6. Tomas Berdych (Cehia)
7. Janko Tipsarevic (Serbia)
8. Nicolas Almagro (Spania)
9. Gilles Simon (Franţa)
10. Feliciano Lopez (Spania)
11. Juan Monaco (Argentina)
12. Kei Nishikori (Japonia)
13. Fernando Verdasco (Spania)
14. Florian Mayer (Germania)
15. Jürgen Melzer (Austria)
16. Aleksandr Dolgopolov (Ucraina)