Tenis: Novak Djokovic a câştigat Mastersul 1000 de la Paris-Bercy

Tenismanul sârb Novak Djokovic. (CHRISTOPHE SAIDI / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
04.11.2013

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul 2 mondial, a câştigat turneul Masters 1000 de la Paris-Bercy pentru a doua oară în cariera sa, învingându-l în două seturi simetrice, 7-5, 7-5, pe spaniolul David Ferrer, deţinătorul titlului, în finala disputată duminică.

Djokovic, care s-a mai impus în turneul parizian la ediţia din 2009, şi-a trecut cu această ocazie în palmares cel de-al 6-lea titlu din acest sezon, succesul permiţându-i să păstreze o şansă de a încheia sezonul pe primul loc în clasamentul mondial ATP, din care a fost detronat de spaniolul Rafael Nadal. Pentru a reuşi această performanţă, jucătorul sârb este obligat să câştige Turneul Campionilor de la Londra, programat săptămâna viitoare, şi să păstreze astfel cele 1.500 de puncte pe care le-a obţinut anul trecut, după victoria din această competiţie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor