Tenis: Ioana Mincă a pierdut în proba de dublu a junioarelor la Wimbledon
Perechea formată din românca Ioana Mincă şi slovena Manca Pislak a fost învinsă cu scorul de 7-6 (5), 6-2, miercuri, de cuplul Usue Maitane Arconada (SUA)/Charlotte Robillard-Millette (Canada), cap de serie numărul doi, în runda inaugurală a probei de dublu a junioarelor din cadrul turneului de tenis pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului.
Singura junioară română rămasă în cursă al All England Club este Karola Patricia Bejenaru, care va juca joi, alături de unguroaica Panna Udvardy, în turul secund al probei de dublu, împotriva perechii maghiare Dalma Galfi/Fanni Stollar, cap de serie numărul trei.