Temperatura medie globală, între o creştere cu 1,8 şi 4 grade Celsius

Terenurile mlastinoase si zonele impadurite sunt antidoturi naturale pentru incalzirea globala si ar trebui protejate. (Feng Li / Getty Images)
Epoch Times România
24.10.2009

Temperatura medie globală va creşte cu 1,8 grade Celsius, în ipoteza optimistă, şi cu patru grade Celsius în varianta pesimistă, a declarat, vineri, Stephan Harrison, director al Centrului Managementul Riscului privind Schimbările Climatice şi cercetător asociat la Universitatea din Oxford, la conferinţa "România pe drumul spre Copenhaga".

Potrivit cercetătorului, deşi modelele indică situaţii diferite pentru viitor, toate studiile prevăd un viitor extrem de secetos pentru Europa de Est. De asemenea, unele modele arată că zona amazoniană se va confrunta cu o secetă severă, în timp ce scenariul cel mai pesimist indică o creştere cu 10 grade Celsius a temperaturii în zona Arctică.

"Până în 2050, vom avea secetă după modelul britanic, după cel australian nu vor fi schimbări în regimul precipitaţiilor, iar modelul american spune că nu vor fi schimbări prea mari. De aici rezultă incertitudinea modelelor", a spus Harrison.

El a precizat că ultima schimbare climatică globală s-a produs în urmă cu 5.200 - 5.800 de ani.

"Deşi studiile legate de vulnerabilitatea faţă de schimbările climatice se bazează pe modele diferite de calcul, cea mai probabilă situaţie va fi o creştere de trei grade Celsius a temperaturilor medii pe glob sau chiar mai mult. Pe baza unor metode, se poate ajunge până la 5-6 grade Celsius", a subliniat Stephan Harrison.

Luând în considerare ultimii 2000 de ani, se poate observa că climatul s-a modificat foarte rapid.

"Clima reacţionează mult mai rapid decât credem noi. Istoria ultimului secol cuprinde perioade de schimbări climatice rapide şi nu ar trebui exclus acest risc nici pentru următoarea perioadă", a spus cercetătorul.

Harrison a avertizat, totodată, că schimbările de climă vor avea efecte mult mai mari în plan regional din punct de vedere al regimului de precipitaţii.

Şefi de stat şi reprezentanţi ai celor mai importante ţări întreaga lume se întâlnesc la Copenhaga, pe 7 decembrie 2009, cu scopul de a semna un nou protocol internaţional de cooperare în lupta cu încălzirea globală.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor