Temnicerul Khmerilor Rosii afirma ca i s-a ordonat "zdrobirea" prizonierilor
Seful inchizitorilor regimului de teroare comunista al lui Pol Pot a declarat joi intr-un tribunal al ONU ca mii de cambodgieni au fost torturati si ucisi in cunoscuta inchisoare S-21, din ordinele liderului Khmerilor Rosii.
Cu sprijinul comunistilor chinezi si al lui Mao Tzedun personal, Pol Pot a instaurat un regim de teroare in Cambogia in perioada 1975-1979, proclamind "Anul Zero" in care a inceput paradisul comunist.
Hotarit sa aplice doctrina comunista de violenta si teroare Pol Pot a inceput o campanie de arestari a "dusmanilor revolutiei", care a facut 1.7 milioane de victime - totalizind o treime din populatia cambogiana la momentul respectiv.
Duch, primul din cei cinci activisti ai lui Pol Pot care au fost judecati pentru dominatia terorii, a declarat ca soarta prizonierilor din S-21 a fost pecetluita la o intalnire a liderilor instalati in functii de catre "Fratele numarul Unu", Pol Pot.
"Principiul era ca oricine era arestat si interogat sa fie zdrobit. Adica ucis" a declarat Duch, citand din discutia de cateva minute ce a avut loc in cadrul intalnirii din 9 octombrie 1975.
Ce pare ca trece el cu vederea este modul feroce in care victimele erau omorite. Fostul profesor de matematica, acum in varsta de 66 de ani, al carui nume real este Kaing Guek Eav, a fost seful inchisorii S21, cunoscuta si sub numele de Tuol Sleng, in care peste 14.000 de presupusi "inamici ai revolutiei maoiste" au fost torturati si ucisi.
Neexistand pedeapsa capitala in Cambodgia, Duch va face inchisoare pe viata in cazul in care completul de judecata ONU - Cambodgia il va gasi vinovat de acuzatii precum crime de razboi, crime impotriva umanitatii, tortura si omucidere.
Duch, care a redevenit crestin la multi ani dupa ce Khmerii Rosii au fost eliminati de o invazie vietnameza, a pledat vinovat pentru mortile si torturile groaznice din S-21, insa a adaugat ca tot ce a facut a fost sa urmeze ordine.
Duch a descris joi cum era structurata inchisoarea S-21. S-a raportat la ministrul apararii din acele vremuri, Son Sen, care a fost ucis in 1997 din ordinele lui Pol Pot, care a murit in anul urmator.
"Pol Pot a initiat politica, iar Son Sen era acolo pentru a o implementa," a spus Duch.
Majoritatea victimelor din S-21 au fost torturate si obligate sa recunoasca faptul ca au fost spioni, precum si alte crime imaginare, inainte de a fi omorati cu bite pe "Campurile Mortii", in apropierea capitalei Phnom Penh.
Duch a mai adaugat ca a accelerat raporturile interogatoriilor sub comanda lui Son Sen, si mai tarziu a lui Nuon Chea, "Fratele Numarul Doi", dupa ce acesta l-a inlocuit pe Son Sen in rolul de supervizor al lui Duch.
Nuon Chea si ceilalti activisti care au fost judecati - fostul presedinte Khieu Samphan, fostul ministru de externe Ieng Sary precum si sotia acestuia - au negat ca ar avea cunostinte despre aceste atrocitati.
Se asteapta ca procesul lui Duch, care a inceput in forta luna trecuta, sa se finalizeze in iulie.
Procesul lui Duch inceput in luma martie este extrem de sensibil politic. China s-a opus cu fermitate timp mai multe zeci de ani deschiderii unui proces ce poate releva amestecul in genocidul cambogian.
Dupa Reuters