Televizorul îi transformă pe copii în sociopaţi

(JEAN-CHRISTOPHE VERHAEGEN / AFP / Getty Images)
Kyrill Belan
14.03.2013

Cu cât mai des copiii privesc programele populare de televiziune, cu atât este mai mare probabilitatea că aceştia vor deveni sociopaţi în viitor. La o astfel de concluzie au ajuns cercetătorii de la Universitatea din Otago din Noua Zeelandă. Desigur, constatarea nu poate fi calificată drept noutate, pe motiv că majoritatea oamenilor au intuit deja existenţa unei asemenea legităţi. Totuşi, de acum încolo, în legătură cu acest subiect, putem face referinţă directă la dovezile ştiinţifice obţinute de experţii în domeniu.

Cercetătorii au intervievat peste 1 000 de copii născuţi în 1972 şi 1973 în Dunedin, Noua Zeelandă. Începând de la cinci ani, aceştia au fost întrebaţi despre preferinţele lor pentru programele de televiziune. Copiii au răspuns la chestionarele perfectate de specialişti la fiecare doi ani. Ulterior, oamenii de ştiinţă au comparat informaţiile obţinute cu rapoartele aferente cazierelor judiciare ale participanţilor la studiu, când aceştia au atins vârsta cuprinsă între 17 - 26 de ani.

Cazurile de jafuri, crime, atacuri cu intenţia de a dăuna, violurile şi încălcarea ordinii publice au fost observate în mod separat. Cercetătorii au analizat, de asemenea, prevalenţa comportamentului agresiv, a tulburărilor de personalitate antisociale şi emoţiilor negative la participanţi, la vârstele între 21 şi 26 de ani.

Tulburarea de personalitate antisocială, cunoscută şi sub numele de "sociopatie", reprezintă o afecţiune caracterizată de incapacitatea unei persoane de a empatiza cu ceilalţi. De obicei, acest termen este asociat cu un comportament anti-social şi penal, inclusiv înşelăciune compulsivă, furt, distrugere de bunuri şi violenţă.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că copiii care au petrecut prea mult timp în faţa televizorului au fost mult mai susceptibili de a fi condamnaţi mai târziu pentru comiterea de infracţiuni. De fapt, vizionarea TV cu o oră mai mult pe săptămână, potrivit cercetătorilor, creşte riscul comiterii unei infracţiuni cu 30%.

După examinarea unor factori, cum ar fi statutul socio-economic, predispunerile la comportament agresiv sau anti-social şi specificul educaţiei copiilor, cercetătorii au descoperit existenţa unei relaţii puternice între vizionarea TV şi dezvoltarea sociopatiei în viitor. În plus, savanţii au descoperit o asociere între vizionarea televizorului şi un număr tot mai mare de emoţii negative şi trăsături agresive de personalitate.

Televiziunea este un instrument puternic de modelare a conştiinţei publice. Totuşi, trebuie să ne gândim mai întâi la propria sănătate şi sănătatea copiilor noştri. De cele mai multe ori, canalele televizate de divertisment nu sunt preocupate de nimic altceva, decât de ratingurile lor. Conştient sau nu, acestea îi împing pe copii, care sunt încă nepricepuţi în materie de valori umane, către sociopatie. Totuşi, televizorul ne lasă o alegere: deocamdată, ultimul cuvânt în alegerea programelor televizate ne aparţine, nouă, adulţilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor