Tecău şi Mergea se confruntă astăzi în finala de dublu la Madrid
În finala de dublu masculin a turneului “Mutua Madrid Open”, cu premii în valoare de 4.771.360 USD, de la ora 16.30 se vor întâlni perechile Jean-Julien Rojer (6 ATP la dublu) / Horia Tecău (5) [3] – Rohan Bopanna (11) / Florin Mergea (13) [6].
Competiţia anterioară la care au participat cei doi campioni români este turneul de la Bucureşti, unde au format amândoi o echipă şi au câştigat titlul suprem.
Palmaresul direct între perechile care îşi dispută astăzi titlul de la Madrid este de 4-0, favoarabil cuplului româno-olandez Rojer / Tecău. Partidele s-au desfăşurat în 2015: la Roma (R16): 6-2, 5-7, [10-8]; Roland Garros (R16): 6-3, 6-7(6), 6-3; Wimbledon (SF): 4-6, 6-2, 6-3, 4-6, 13-11; Turneul Final ATP Londra (F): 6-4, 6-3.
Pentru perechea Mergea / Bopanna – deţinătorii titlului de la Madrid – aceasta este a 7-a finală ATP, din care au câştigat 2, iar pentru Florin Mergea, Madrid 2016 este a 13-a finală din care a câştigat 6.
Pentru perechea Tecău / Rojer aceasta este a 15-a finală în circuit, din care au câştigat 11, iar pentru Horia Tecău este a 45-a finală, din care a câştigat până acum 28 de titluri.