Teatrul absurdului la Bucureşti (Frankfurter Allgemeine Zeitung)

Nu demonstraţiile antiguvernamentale din ultimele săptămâni l-au determinat pe premierul român Emil Boc să-şi dea demisia, ci propriul său partid. Pericolele cu care se poate confrunta însă ţara nu s-au diminuat deloc, scrie Frankfurter Allgemeine Zeitung în ediţia de miercuri, într-o analiză dedicată ultimelor evoluţii din România.
Fostul preşedinte PDL, Emil Boc. (www.gov.ro)
Epoch Times România
08.02.2012

Nu demonstraţiile antiguvernamentale din ultimele săptămâni l-au determinat pe premierul român Emil Boc să-şi dea demisia, ci propriul său partid. Pericolele cu care se poate confrunta însă ţara nu s-au diminuat deloc, scrie Frankfurter Allgemeine Zeitung în ediţia de miercuri, într-o analiză dedicată ultimelor evoluţii din România.

Premierii îşi dau de regulă demisia în momentul în care nu reuşesc în mod evident să-şi îndeplinească sarcinile. Aşa s-a întâmplat cu Papandreou în Grecia şi cu Berlusconi în Italia. În România însă lucrurile stau altfel, scrie FAZ. Aici îşi depune demisia un premier care este invidiat de colegii săi din UE pentru succesele în restructurarea bugetului de stat şi care se bucură de încrederea instituţiilor financiare.

În aceeaşi zi în care şi-a dat demisia premierul român, FMI a lăudat reformele guvernului său. Cuvintele cu care şi-a luat Emil Boc la revedere par rupte dintr-o piesă scrisă de Eugen Ionesco "Am luat decizia de a depune mandatul pentru a detensiona situaţia politică şi socială din ţară, dar şi pentru a nu pierde ceea ce românii au câştigat cu atâtea suferinţe, şi anume stabilitatea economică a ţării", comentează FAZ.

Preşedintele Traian Băsescu l-a însărcinat în aceeaşi zi pe fostul ministru de externe Mihai Răzvan Ungureanu cu formarea noului guvern. Joi parlamentul îşi va exprima votul de încredere asupra programului şi întregii liste a guvernului. Mihai Răzvan Ungureanu se bucură, la fel ca Boc, de încrederea deplină a preşedintelui. În caz contrar, Băsescu nu i-ar fi oferit în 2007, una dintre cele mai delicate funcţii din stat, cea de şef al Serviciului de Informaţii Externe (SIE). Decizia grăbită a preşedintelui ţine România la adăpost de o criză politică, însă pericolul spre care se îndreaptă ţara nu s-a diminuat deloc.

Timp de trei ani, Bucureştiul a fost condus în mod raţional, în pofida majorităţii fragile pe care o are acum coaliţia în parlament. Curajul de care au dat dovadă Boc şi miniştrii lui, în momentul în care au luat nepopularele măsuri de austeritate (pensiile au fost îngheţate, salariile tăiate cu 25%, 185.000 de posturi în sectorul public desfiinţate, nenumărate agenţii guvernamentale dizolvate), trebuie respectat, scrie FAZ. În timp ce în mandatul premierului naţional-liberal Călin Popescu Tăriceanu s-a guvernat cu o generozitate grecească, Boc a dat dovadă de o disciplină bugetară care ar putea fi un model şi pentru Germania. Cu răbdare şi o intuiţie din ce în ce mai clară în contextul economic, românii au făcut o serie de sacrificii dificile, pe care germanii, italienii sau portughezii nici nu şi le-ar fi putut imagina. Nici o altă guvernare din Uniunea Europeană nu a făcut într-un timp atât de scurt atât de multe. Chiar şi în lupta împotriva corupţiei, cel mai mare dintre relele clasei politice, au existat câteva realizări, chiar dacă puţine, comentează FAZ.

Băsescu şi Boc au fost întotdeauna conştienţi de riscul că PDL ar putea suferi pierderi masive la alegerile legislative din toamnă. Nu protestele cetăţenilor din ultimele săptămâni împotriva măsurilor de austeritate ale regimului au provocat demisia lui Boc şi nici atacurile opoziţiei, scrie FAZ.

Boc a rezistat unei serii de moţiuni de cenzură şi a ţinut piept presiunii puternice a străzii, comentează FAZ. El a renunţat pentru că ştia că în anul alegerilor legislative nu mai poate conta pe sprijinul partidului său, continuă ziarul german. El a eşuat din cauza faptului că partidele, pentru a fi alese, dau prioritate intereselor personale. În România situaţia este dificilă din cauza unei clase politice care îşi pune în mod ruşinos interesele mai presus de cele ale cetăţenilor.

Noul premier Ungureanu a anunţat că va deschide dialogul cu opoziţia, însă şansele de a câştiga un consens minimal din partea social-democraţilor şi naţional-liberalilor pentru a continua reformele sunt aproape nule. Spre deosebire de Italia, unde un premier interimar se poate baza pe un sprijin larg în parlament, Ungureanu se va lovi de la bun început de atitudinea negativă a opoziţiei. Sprijin politic va găsi numai la preşedintele Băsescu, care, la al doilea său mandat, nu mai are nevoie de susţinere în sondaje, conchide FAZ.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor