Tătarii din Crimeea intenţionează să reia mişcarea de eliberare naţională

Poliţia înarmată în timpul raidului unui hotel din Simferopol. (captură youtube.com)
Maria Litvinova
25.03.2014

Activiştii tătari din Crimeea intenţionează să reia mişcarea de eliberare naţională. Despre aceasta a declarat reprezentantul tătarilor crimeeni, Nedim Khalilov, potrivit serviciului de presă al Centrului Independent pentru analişti politici şi jurnalişti din Crimeea.

Khalilov susţine că obiectivul principal al acestei mişcări este restaurarea statutului naţional a tătarilor din Crimeea, pierdut în 1783.

Khalilov a menţionat că tătarii din Crimeea se opun anexării Crimeei de către Federaţia Rusă. Din acest motiv, până la restaurarea statalităţii poporului tătar din Crimeea, pe teritoriul peninsulei va fi considerat legitim doar cadrul legal al Ucrainei şi normele dreptului internaţional şi nu legislaţia Federaţiei Ruse.

Pe 29 martie, în Crimeea va avea loc o sesiune extraordinară a Congresului poporului tătar din Crimeea, în cadrul căruia activişti tătari crimeeni urmează să stabilească planuri de acţiune pentru situaţia creată în regiune. Un alt subiect de discuţii îl va constitui problema dreptului la autodeterminare a poporului tătar din Crimeea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor