Tarifele la benzină şi motorină se vor majora în următoarele zile

R.Moldova: companiile petroliere au anunţat Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică despre intenţia de a majora tarifele la benzină şi motorină.
Epoch Times
14.02.2012

Săptămâna trecută, companiile petroliere au anunţat Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică despre intenţia de a majora tarifele la benzină şi motorină. Astfel, acestea se vor scumpi cu aproximativ 50 de bani pentru un litru, iar noile preţuri vor intra în vigoare în următoarele zile.

Petroliştii argumentează că scumpirile au loc prin creşterea cu aproape şapte la sută, a accizei la importul produselor petroliere, începând cu 1 ianuarie. Totodată la baza majorării preţurilor stă şi aprecierea dolarului faţă de leu.

Potrivit Publika.TV, pentru unele tipuri de combustibil, preţurile vor depăşi pragul psihologic de 17 lei. Benzina cu cifra octanică 98 va costa 17 lei şi 35 de bani, iar cea cu cifra octanică 95 va ajunge la 16 lei şi 95 de bani. Preţul motorinei va depăşi 16 lei pentru un litru, iar gazul lichefiat se va scumpi cu, cel puţin, 1,2 lei per litru.

Precizăm că în anul 2012, Guvernul a introdus acciza de 1.800 de lei pentru o tonă de gaz lichefiat. Iar oamenii sunt revoltaţi de noile scumpiri.

Precedenta scumpire a benzinei şi motorinei a avut loc în luna mai a anului trecut. Atunci, preţul carburanţilor a crescut cu 50 de bani şi, respectiv, cu 40 de bani. Iar în septembrie 2011, preţul gazului lichefiat a fost majorat cu 30 de bani.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor