Tăriceanu: România este de peste 10 ani împinsă în mecanismul MCV, care a ignorat gravele abuzuri şi excese

Călin Popescu Tăriceanu
Călin Popescu Tăriceanu (Epoch Times România)

Mecanismul de Cooperare şi Verificare a funcţionat ignorând semnalele cu privire la gravele abuzuri şi excese din România, a acuzat marţi seară, la Antena 3, preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu.

"România este de peste zece ani împinsă într-un mecanism cunoscut ca MCV - Mecanismul de Cooperare şi Verificare cu Comisia Europeană. Vreau să trag o singură concluzie: că acest mecanism a funcţionat vreme de peste zece ani, practic, ignorând toate aceste lucruri care s-au petrecut în România, ignorând semnalele cu privire la gravele abuzuri şi excese şi, până la urmă, corectarea situaţiei vine tot ca o reacţie a organismului numit societatea românească, aşa cum este ea denigrată de foarte mulţi, criticată enorm.

Până la urmă, lucrurile astea nu au venit de la Comisia Europeană, au venit din interior, oameni care au avut curaj să spună lucrurilor pe nume, presa, care a fost extrem de curajoasă, deciziile unora care au contribuit decisiv la scoaterea la lumină a adevărului, cum a fost decizia de desecretizare a protocolului dintre SRI şi DNA. Ceea ce mă face să fiu încrezător pentru viitor, pentru că societatea îşi gândeşte singură antidotul pentru asemenea situaţii", a apreciat Tăriceanu, citat de Agerpres.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne