Tactica roiurilor de bărci - noua strategie navală a Iranului în Strâmtoarea Hormuz

Utilizarea de către Iran a unui roi de ambarcaţiuni mici şi rapide pentru a captura două nave portcontainer în apropierea Strâmtorii Hormuz ar putea submina sugestiile potrivit cărora forţele SUA i-au neutralizat ameninţarea navală şi scoate la iveală provocările redeschiderii uneia dintre cele mai importante rute de export de petrol din lume.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a recunoscut luni că, deşi marina convenţională a Iranului a fost în mare măsură distrusă, „navele sale de atac rapid” nu au fost considerate o ameninţare semnificativă.

El a spus că orice astfel de nave care se apropie de o blocadă americană instituită în afara strâmtorii vor fi „ELIMINATE imediat”, folosind „acelaşi sistem de neutralizare” utilizat în Caraibe şi Pacific, unde loviturile aeriene americane au vizat ambarcaţiuni suspectate de trafic de droguri şi au ucis cel puţin 110 persoane, scrie Reuters.

Aceste ambarcaţiuni nu atacau însă nave comerciale mari, neînarmate şi nici nu erau pe departe atât de bine înarmate, în condiţiile în care Gărzile Revoluţionare iraniene dispun de mitraliere grele, lansatoare de rachete şi, în unele cazuri, rachete anti-navă.

Atacurile cu bărci rapide fac acum parte dintr-un „sistem stratificat de ameninţări”, alături de „rachete lansate de la ţărm, drone, mine şi interferenţe electronice menite să creeze incertitudine şi să încetinească procesul decizional”, a declarat compania greacă de securitate maritimă Diaplous.

Se estima că Iranul deţinea sute, dacă nu mii, de astfel de ambarcaţiuni înainte de război, adesea ascunse în tuneluri de coastă, baze navale sau printre nave civile, potrivit specialiştilor în securitate maritimă.

Aproximativ 100 sau mai multe ar fi putut fi distruse de la începutul războiului cu Iranul, la 28 februarie, a declarat Corey Ranslem, director executiv al grupului de securitate maritimă Dryad Global.

SCHIMBARE DE TACTICĂ

Înainte de această săptămână, Iranul se bazase pe lovituri cu rachete şi drone pentru a ataca traficul maritim din jurul strâmtorii, o rută care gestionează în mod normal 20% din aprovizionarea zilnică globală cu petrol şi gaze naturale lichefiate.

Aceste atacuri s-au oprit odată cu armistiţiul din 8 aprilie.

Capturarea celor două nave portcontainer de către Iran a urmat după ce Washingtonul a impus o blocadă asupra comerţului maritim al Iranului şi a început interceptarea petrolierelor şi a altor nave legate de Iran.

„Industria transportului maritim civil nu este echipată pentru a preveni forţele armate iraniene să captureze nave”, a declarat Daniel Mueller, analist senior la compania britanică de securitate maritimă Ambrey.

De regulă, aproximativ o duzină de ambarcaţiuni sunt folosite într-o operaţiune de capturare, a adăugat el.

Bărcile rapide ale Iranului reprezintă acum „coloana vertebrală” a strategiei sale navale, capabile să fie desfăşurate rapid ca parte a „războiului asimetric împotriva inamicului”, a declarat pentru Reuters un oficial iranian de securitate de rang înalt.

„Datorită vitezelor lor foarte mari, aceste ambarcaţiuni pot efectua cu succes atacuri de tip lovire şi retragere fără a fi detectate”, a spus oficialul, vorbind sub protecţia anonimatului.

LIMITĂRILE BĂRCILOR RAPIDE

Incluzând capturile din această săptămână, Iranul a folosit ambarcaţiuni mici şi rapide de cel puţin şapte ori începând din 2019, a spus Mueller de la Ambrey.

Vânturile puternice şi valurile din apele din largul Iranului, în timpul verii, fac dificilă desfăşurarea unor astfel de operaţiuni, a declarat o sursă din transportul maritim iranian familiarizată cu zona.

„Când marea este foarte agitată, ei (forţele armate de la bord) nu pot trage”, a spus sursa.

De asemenea, aceste ambarcaţiuni sunt slab echipate pentru a se confrunta direct cu o navă de război şi ar suferi probabil „pierderi foarte grele” într-un atac direct asupra uneia, a declarat Jeremy Binnie, specialist în Orientul Mijlociu la compania de informaţii de apărare Janes.

„Chiar dacă ar încerca să satureze apărarea navei atacând din mai multe direcţii, ar fi extrem de vulnerabile la sprijinul aerian care ar fi solicitat”, a spus el.

Pe hârtie, loviturile cu rachete ghidate ar distruge cu uşurinţă aceste ambarcaţiuni, însă lansatoarele de rachete portabile ar reprezenta o ameninţare pentru aeronavele americane care zboară la joasă altitudine, a spus Binnie.

„Va fi mult mai dificil să elimini ameninţarea reprezentată de ambarcaţiunile mici decât a fost să distrugi navele navale mai mari ale Iranului, care erau ţinte mari, relativ uşor de găsit şi urmărit şi care, în cel mai bun caz, aveau o capacitate limitată de a se apăra împotriva atacurilor aeriene”, a spus el.

Realitatea pentru sectorul transportului maritim este o perturbare suplimentară, precum şi costuri mai ridicate ale asigurărilor.

După aşa-numitul „război al petrolierelor” din anii 1980, Iranul a utilizat din ce în ce mai mult tactici asimetrice, deoarece marina iraniană fusese practic distrusă, la fel cum s-a întâmplat şi în conflictul actual, a declarat Duncan Potts, director al firmei de consultanţă Universal Defence and Security Solutions şi fost viceamiral al Marinei Regale Britanice.

„Când Marina SUA şi preşedintele spun: «Am distrus marina, am scufundat o fregată în largul Sri Lankăi» – aţi mai făcut asta înainte, dar aţi uitat că adversarul vostru aici a trecut la tactici asimetrice. Şi le-a perfecţionat”, a adăugat acesta.