Surprizele dosarului Truică. Fostul şef al Cancelariei lui Tăriceanu, acuzat de mărturie mincinoasă

La doar o zi de când Tăriceanu a fost pus sub acuzare pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Regale Băneasa şi a unei suprafeţe din pădurea Snagov, procurorii DNA mai făc o "victimă" - fostul său şef de Cancelarie.
Sigla DNA (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Andrei Pricopie
25.05.2016

Fostul şef al Cancelariei primului ministru, Dorin Marian, a fost pus sub urmărire penală pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă în dosarul Truică, reiese dintr-un comunicat remis miercuri de procurorii DNA.

În cadrul actelor de cercetare efectuate pentru lămurirea cauzei referitoare la retrocedarea presupus nelegală a unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa s-a dispus citarea, pentru a fi audiat ca martor, a lui Dorin Marian, fost şef al Cancelariei primului ministru Călin Popescu Tăriceanu.

Potrivit DNA, citarea lui Dorin Marian a fost necesară pentru clarificarea unor aspecte legate de activitatea desfăşurată de inculpatul Marcovici Marius.

"După depunerea jurământului, la data de 28.04.2016, Marian Dorin a făcut declaraţii mincinoase cu privire la faptul că Marcovici Marius Andrei a fost consilierul său personal, în perioada în care a îndeplinit funcţia de şef al cancelariei primului ministru.

Declaraţia mincinoasă constă în faptul că, deşi calitatea de consilier personal pe care a avut-o Marcovici Marius Andrei, în raport cu Marian Dorin, rezultă din înscrisurile de la dosar, care confirmă inclusiv faptul că încheierea contractului a fost realizată pe perioadă determinată, respectiv pe durata exercitării funcţiei de şef al Cancelariei primului ministru de către suspect, acesta a negat această evidenţă.

În depoziţia luată sub jurământ, Marian Dorin a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea cercetărilor şi a tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosar", se arată în comunicatul DNA

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor