Surpriză: Pustai pleacă de la Gaz Metan şi preia Pandurii
alte articole
Cristi Pustai, antrenorul care deţinea recordul de longevitate în Liga I la fotbal, fiind tehnicianul celor de la Gaz Metan Mediaş din 2007, a devenit noul antrenor al echipei Pandurii Tg Jiu, unde îl va înlocui pe Petre Grigoraş.
Deşi iniţial mutarea a fost infirmată de conducerea celor de la Gaz Metan, până la urmă a fost confirmată oficial, iar Ioan Horoba, vicepreşedintele clubului medieşean, a acceptat posibilitatea despărţirii.
"S-ar părea că da, Cristi Pustai va pleca de la Mediaş. M-a luat prin surprindere. Din câte am vorbit cu el se pare că vrea să plece, vrea să încerce şi altceva. I s-a oferit şansa de a ajunge la o echipă de Europa League", a spus Ioan Horoba la Look
Ziariştii au surprins, joi şi vineri, câteva întâlniri, la Mediaş, între Pustai şi oficiali ai clubului din Tg Jiu, Marin Conescu şi Eugen Pârvulescu.
După despărţirea de Petre Grigoraş, cei de la Pandurii au anunţat că vor numi repede un înlocuitor. Primul pe listă a fost Ioan Andone, însă fostul tehnician al CFR-ului a solicitat un salariu anual de 360.000 de euro, mult peste posibilităţile clubului.
A urmat Gigi Mulţescu, însă Condescu a fost cel care nu l-a dorit, considerându-l un antrenor scandalagiu. Următorul pe listă a fost Pustai.