Supărări electorale în PNL. Lucia Varga demisionează de la şefia Organizaţiei de Femei a PNL
alte articole
Nemulţumită că nu s-a regăsit pe listele de candidaţi la alegerile parlamentare, deputata Lucia Varga a demisionat din funcţia de preşedinte al Organizaţiei de Femei a PNL, acuzând ”dictatura” secretarului general Ilie Bolojan, susţin sursele din PNL pentru Mediafax.
Potrivit sursei citate, Varga, fost ministru al Pădurilor şi Apelor, actualmente deputat de Bihor, a fost aplaudată în Biroul Politic Naţional.
La rândul său, comentând demisia Luciei Varga, preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat că nu toţi parlamentarii se vor putea regăsi pe listele partidului, pentru că astfel nu s-ar mai putea împrospăta resursa de parlamentari şi că decizia aparţine filialei Bihor.
"Nu vor putea toţi parlamentarii care acum sunt în funcţie să se regăsească pe listele viitorului Parlament pe locuri eligibile. Nici nu ar mai putea fi vorba despre o împrospătare a resursei de parlamentari dacă vom defila cu aceeaşi parlamentari", a mai spus Alina Gorghiu.