Summit G8: zeci de manifestanţi antiglobalizare arestaţi sau reţinuţi la Roma şi în Abruzzo

Politistii italieni patruleaza in fata ambasadei americane din Roma in 7 iulie 2009, cu o zi inaintea summitului G8 din L’Aquila. Zeci de manifestanti antiglobalizare arestati sau retinuti la Roma si in Abruzzo. (ALBERTO PIZZOLI / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
08.07.2009

Tensiunea este în creştere în Italia cu o zi înainte de deschiderea oficială a lucrărilor summitului G8 de la Aquila, peste 40 de protestatari ai diverselor organizaţii antiglobalizare fiind arestaţi sau reţinuţi luni şi marţi la Roma sau în Abruzzo, informează agenţia ANSA.

Astfel, cinci tineri cu cetăţenie franceză au fost arestaţi marţi dimineaţă în apropiere de Aquila, ei fiind denunţaţi în stare de libertate după ce în furgoneta cu care au călătoreau au fost descoperite de carabinierii care făceau un control preventiv mai multe bâte.

Totodată, la Roma au fost reţinuţi marţi dimineaţă şi conduşi în secţiile forţelor de ordine 35 de tineri protestatari care au organizat proteste spontane neautorizate în diverse zone din centrul capitalei italiene. Asupra lor au fost găsite de asemenea bâte şi obiecte contondente din metal ce puteau fi folosite ca arme albe.

Totodată, procuratura din Torino a emis luni seara ordine de arest în închisoare sau la domiciliu pentru 21 de tineri militanţi ai unor organizaţii de extremă stângă sau anarhiste participanţi la manifestările violente care au avut loc în 19 mai în capitala regiunii piemonteze cu ocazia unei reuniuni universitare a rectorilor desfăşurată sub egida G8. Procurorii au dorit să preîntâmpine astfel posibilitatea ca tinerii respectivi să organizeze noi manifestaţii cu ocazia summitului G8 ce va avea loc la Aquila de miercuri până vineri.

În condiţiile în care ordinele de arestare ale procuraturii din Torino vizează şi tineri studenţi de la universităţi din alte oraşe cum ar fi Roma, Padova, Bologna, Napoli, în aceste centre studenţeşti au fost anunţate marţi dimineaţă mobilizări de protest ale organizaţiilor de stânga. La Universitatea Roma Tre din Roma a avut loc marţi dimineaţă chiar şi o ciocnire între un grup de câteva zeci de studenţi şi agenţi ai forţelor de ordine

Oficialii ministerului italian de interne şi-au declarat în repetate rânduri determinarea de a nu mai permite crearea de haos de către manifestanţii antiglobalizare şi izbucnirea unor ciocniri violente grave cum au fost cele care au marcat ultimul summit G8 găzduit de Italia în 2001, la Genova, soldat chiar şi cu morţi şi cu o intervenţie în forţă a forţelor de ordine pentru care au fost condamnaţi de justiţie chiar în urmă cu câteva luni câţiva ofiţeri de poliţie.

Astfel, în zona L"Aquila a fost autorizat numai un singur marş al organizaţiilor antiglobalizare pe ruta Paganica-L"Aquila, acesta fiind programat însă vineri după-masă, după încheierea lucrărilor reuniunii. Alte manifestanţii de protest sunt programate însă începând de marţi până vineri în diverse pieţe din centrul Romei.

Efective numeroase ale forţelor de ordine şi de securitate au fost mobilizate astfel nu numai pentru protecţia perimetrului din jurul Gărzii de Finanţe din L"Aquila, unde vor fi găzduite lucrările reuniunii şi declarată zonă zero, ci şi în capitala Roma aflată la 80 de kilometri de Abruzzo şi unde vor sosi şi se vor caza începând de marţi cele mai multe dintre delegaţiile participante la summit.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor