Sulfina Barbu: USL nu va mai exista după 9 decembrie

Vicepreşedintele PDL, Sulfina Barbu, a declarat că USL nu va mai exista după 9 decembrie pentru că nu va obţine mai mult de 50% plus unu din numărul de voturi la alegerile parlamentare.
Sulfina Barbu (JEAN-CHRISTOPHE VERHAEGEN / AFP / Getty Images)
Cristina Boiangiu
19.09.2012

Vicepreşedintele PDL, Sulfina Barbu, a declarat că USL nu va mai exista după 9 decembrie pentru că nu va obţine mai mult de 50% plus unu din numărul de voturi la alegerile parlamentare.

Barbu a mai precizat că este "convinsă că după data de 9 decembrie, acest cartel anti-justiţie nu va mai exista, acest USL. Din acel moment, neatingându-şi obiectivul de a obţine 50% plus unu, pentru că aşa arată şi analizele şi este firesc ca atunci când eşti la guvernare să vii cu soluţii, dacă nu vii cu soluţii, este firesc ca cetăţenii să te sancţioneze la vot, din acel moment, fiecare din cele patru partide din interiorul USL-ului se va simţi liber de contract şi atunci cred că discuţiile politice se vor modifica radical".

Despre declaraţia lui Ponta referitoare la antipatia pe care o are faţă de Băsescu, Barbu a spus că "din păcate, premierul merge pe simpatii şi antipatii şi nu pe colaborare instituţională. Cred că Victor Ponta şi-a înţeles lecţia din eşecul referendumului, dar are o mare problemă în a colabora cu preşedintele, nu este lăsat de partenerii Crin Antonescu şi Dan Voiculescu. Are declaraţii contradictorii, ba spune că doreşte coabitare, ba spune că are o antipatie puternică faţă de preşedinte şi nu poate să coabiteze".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor