"Studenţii" de la RCM Timişoara dau piept cu "zimbrii" din Baia Mare, în finala SuperLigii naţionale de rugby

(photos.com)
Epoch Times România
07.10.2012

"Studenţii" de la RCM Universitatea de Vest Timişoara îi vor înfrunta, duminică după-amiază, pe "zimbrii" de la CSM Ştiinţa Baia Mare, în finala SuperLigii Naţionale de rugby, pe Stadionul "Arcul de Triumf" din Capitală, ambele echipe fiind decise să-şi adjudece titlul de campioană a României.

În acelaşi timp va fi şi un meci al orgoliilor, băimărenii dorind să câştige al 4-lea titlu consecutiv şi al cincilea din palmares, în timp ce timişorenii şi-au propus să aducă titlul în Banat după o pauză de 40 ani.

De altfel, în oraşul de pe malul Begăi, finala este aşteptată cu sufletul la gură, clubul punând la dispoziţia suporterilor autocare cu care mulţi dintre aceştia au făcut deplasarea la Bucureşti, în jur de 400 potrivit reprezentanţilor echipei, iar autorităţile locale amplasând un ecran-gigant în Piaţa Unirii din oraş, unde cei rămaşi acasă vor putea urmări meciul.

"Ambele echipe au ajuns în finală nu doar din noroc. Au ajuns pentru ceea ce au făcut tot sezonul. Ambele merită să joace acest meci pentru că au pierdut de cele mai puţine ori în campionat. Se vor întâlni cu adevărat cele mai bune echipe din ţară. Va fi spectacol, iar cel mai bun trebuie să câştige", declara antrenorul RCM Timişoara, sud-africanul Chester Williams. Pe site-ul echipei a fost postată şi o scrisoare deschisă a rugbyştilor timişoreni adresată atât susţinătorilor cât şi adversarilor, în care sunt enumerate motivele pentru care "studenţii" sunt decişi că câştige finala de duminică.

"Suntem emoţionaţi, suntem motivaţi, suntem de neclintit (...) A mai rămas atât de puţin până să punem mâna pe visul unui oraş întreg şi al fiecăruia dintre noi.

Nu ne e deloc uşor, dar ştim că luptăm pentru ceva mult mai mare decât noi înşine. Luptăm pentru copilăria în care am pus mâna prima oară pe balonul oval.

Luptăm pentru a cinsti primul placaj, prima zgârietură, prima contuzie şi primul scrâşnet din dinţi pe teren. Luptăm pentru primul eseu pe care l-am dat şi pentru bucuria de a privi în ochii celor dragi mândria. Luptăm pentru prima accidentare şi pentru prima oară când ne-am spus în gând "trebuie să ma ridic!". Luptăm pentru cei care ne-au încurajat să ne ridicăm pentru a merge mai departe şi ne-au susţinut cu toate forţele! Luptăm pentru suporterii noştri care ne-au scandat numele de atâtea ori necondiţionat. Luptăm pentru sportul timişorean pentru a-i cinsti tradiţia şi legendele. Luptăm pentru Banat, ca să-i arătăm în toată splendoarea lui fruntea. Luptăm pentru mentorii noştri, pentru cei care ne-au format ca sportivi şi ca oameni, luptăm pentru cei care au crezut în noi la bine şi la greu. Ne dorim din toată inima acest trofeu pentru Timişoara", se spune, printre altele, în scrisoare.

De cealaltă parte, şi CSM Ştiinţa Baia Mare priveşte cu optimism finala SuperLigii şi nu se gândeşte decât la victorie.

"Am avut anul acesta patru întâlniri: două le-am câştigat noi, două ei. Două au fost tratate mai cu indiferenţă de cele două echipe: o dată noi, când am mers la ei în play off şi nu am folosit prima garnitură; ei, în ultima etapă de play off, când aveau deja asigurat locul pentru semifinală acasă, nu au venit decât cu o parte dintre titulari. Cele două partide jucate cu aproape toţi jucătorii importanţi au fost adjudecate de echipele gazdă", declara Eugen Apjok, unul dintre antrenorii echipei CSM Ştiinţa Baia Mare.

De asemenea, preşedintele clubului CSM Ştiinţa Baia Mare, Călin Matei, şi-a încurajat jucătorii şi le-a promis că succesul lor va fi sărbătorit aşa cum se cuvine.

"Să aibă toţi încredere în aceşti minunaţi băieţi, în această minunată echipă care de patru ani joacă finala şi a adus trei titluri consecutive şi alte trofee internaţionale. Să ştie băieţii din echipă că am încredere în ei. Că sufletul meu este alături de ei în teren, în linia I. Ne întoarcem duminică după finală pe aeroportul din Baia Mare şi sper din toată inima să bem şampanie din cupa celui de-al cincilea titlu", a spus Călin Matei, adăugând că băimărenii vor juca pentru "a-şi respecta blazonul", pentru "mândria de a fi maramureşean şi pentru cel mai minunat public de rugby din România".

Întâlnirile dintre cele două finaliste în sezonul 2012 au următoarea configuraţie: Turul sezonului regulat: CSM Ştiinţa Baia Mare - RCM Timişoara 19-7. Returul sezonului regulat: RCM Timişoara - CSM Ştiinţa Baia Mare 29-7, Turul play-off: RCM Timişoara - CSM Ştiinţa Baia Mare 19-13, Returul play-off: CSM Ştiinţa Baia Mare - RCM Timişoara 24-9.

Potrivit site-ului "zimbrilor", băimărenii au patru titluri naţionale în palmares, primul câştigat în 1990. În schimb, Timişoara a avut prima echipă de rugby din provincie care a câştigat titlul naţional, în 1972. "Se spune că după titlul câştigat de timişoreni în 1972, clopotele de la Mitropolie au bătut o dată în plus. Rugbyiştii de la Universitatea s-au ales cu o primă de 1.300 de lei şi cu recunoştinţa unui oraş întreg. Banatul a fost în acel an, 1972, "fruncea". Se ştie că, de fiecare dată, în finala, CSM Ştiinţa a fost susţinută cu frenezie de băimăreni din tribunele arenei bucureştene. De fiecare dată, revenind acasă cu titlurile naţionale, sportivii antrenaţi de Eugen Apjok şi Vasile Lucaci au fost asteptaţi de băimăreni cu urale şi aplauze. În fiecare an în care s-au "încoronat" cei mai buni din România, rugbyştii băimăreni au devenit idolii unui oraş întreg", se arată într-o postare de pe site-ul echipei Ştiinţa.

Meciul de duminică de pe stadionul Arcul de Triumf începe la ora 16,00.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor