Stoltenberg: Occidentul trebuie să fie pregătit pentru o "confruntare de zeci de ani" cu Rusia

Occidentul nu doreşte un război cu Rusia, dar ar trebui totuşi "să ne pregătim pentru o confruntare care ar putea dura zeci de ani", a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu publicat sâmbătă în cotidianul german Welt Am Sonntag.
De la începutul invaziei la scară largă a Ucrainei, oficialii din ţările NATO şi-au exprimat îngrijorarea tot mai mare cu privire la lipsa de pregătire a alianţei pentru un conflict cu Rusia.
Locotenent amiralul Rob Bauer, preşedintele Comitetului militar al NATO, a declarat în ianuarie că civilii din ţările NATO ar trebui să fie pregătiţi pentru perspectiva unui război total cu Rusia în următorii 20 de ani, potrivit Kyiv Independent.
Posibilitatea unui conflict direct cu Rusia depinde probabil de rezultatul războiului din Ucraina, au declarat oficialii occidentali.
"Dacă (preşedintele rus Vladimir) Putin câştigă în Ucraina, nu există nicio garanţie că agresiunea rusă nu se va extinde în alte ţări", a avertizat Stoltenberg.
NATO trebuie să îşi îmbunătăţească capacităţile militare, a spus Stoltenberg, adăugând că "descurajarea funcţionează doar dacă este credibilă".
Economia Rusiei este din ce în ce mai mult pe picior de război, a continuat Stoltenberg, iar NATO ar trebui să facă mai mult pentru a ţine pasul.
"Trebuie să ne restabilim şi să ne extindem baza industrială mai rapid, astfel încât să putem creşte livrările către Ucraina şi să ne refacem propriile stocuri", a mai declarat şeful NATO.