Stolojan: Mărirea indemnizaţiilor înalţilor demnitari de către Oprea, o mare măgărie, un alt cui în coşciug
alte articole
În ultima sa zi de premier interimar, Gabriel Oprea a mărit, în mod substanţial, salariile celor mai înalţi demnitari din stat, decizie luată printr-o ordonanţă de urgenţă. Într-o intervenţie la RFI, europarlamentarul PNL, Theodor Stolojan, consideră decizia "o mare măgărie" care demonstrează că suntem în etapa politicii la plesneală.
"Personal, mi se pare o mare măgărie ca un premier în funcţiune, în ultima zi, pentru că astăzi îşi începe mandatul premierul Ponta, deci ca în ultima zi să dai o asemenea Ordonanţă de Urgenţă! Asta nu face decât să confirme că din păcate suntem din nou în etapa politicii la plesneală, care pe care, care poate face. Am început să devin îngrijorat de restaurarea unor privilegii. Vreau să mă înţelegeţi bine, toată lumea vorbeşte că sectorul public trebuie să aibă o altă salarizare, care să aducă oameni competenţi şi în sectorul public, dar nu începi în primul rând cu miniştrii.
Şi nu e vorba numai de 48 de funcţii de demnitar, pentru că de exemplu, toate indemnizaţiile primite de şefii cultelor din România, începând de la patriarh, arhiepiscopi, mitropoliţi, episcopi sunt corelate cu indemnizaţiile pe care le primesc miniştrii şi preşedintele ţării. Deci nu începi întâi cu vârful. Putea să aibă răbdare domnul prim-ministru care azi nu mai e în funcţiune, putea să aibă răbdare, până când, aşa cum a promis ministrul Muncii, se va ieşi cu un proiect care să revadă întregul sistem de salarizare pentru sectorul public din România", a declarat Teodor Stolojan.
Din perspectiva fostului premier, "argumentul cu corupţia, cu salariile mici este din nou o ipocrizie incredibilă, pentru că am văzut foarte limpede, avem cazuri de corupţie în justiţie, unde salariile sunt cu mult peste media din sectorul public."
"Deci suntem în etapa politicii la plesneală. A început cu pensii speciale, denumite indemnizaţii speciale pentru parlamentari, s-a trecut pe urmă la pensiile pentru militari, acum înţeleg că s-a depus un proiect de lege în Parlamentul României, pentru a se dă pensii speciale şi la primari, preşedinţi de Consilii Judeţene. Deci suntem în etapa politicii la plesneală, care apucă, cine poate, bate un cui în coşciug", a concluzionat Teodor Stolojan.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.