Stenograme incendiare. Lideri PNL înregistraţi când încercau să-l convingă pe Drulă să le ţină oamenii în funcţii
alte articole
Senatorul PNL George Stângă şi preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, au fost înregistraţi de procurorii DNA chiar în biroul ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, în timp ce îi cereau acestuia să îi păstreze în funcţie pe şefii Asociaţiei Române de Salvare a Vieţilor Omeneşti pe Mare şi Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos Galaţi, relatează G4Media.ro.
După cum rezultă din propunerea de arestare preventivă transmisă de procurorii DNA Tribunalului Constanţa, consultată de publicaţia citată, intervenţia celor doi liberali ar fi avut loc la rugămintea liderului PNL Constanţa, Bogdan Huţucă. Procurorii mai susţin că, în plus, senatorul Stângă dorea să demonstreze că are influenţă politică pentru a câştiga astfel conducerea PNL Galaţi.
"Aş vrea să te rog frumos să îmi prelungeşti mandatele celor doi directori…, sunt luna asta amândouă şi la AFDJ şi la APDM şi principalul lucru, ţi-o spun din tot sufletul, pentru mine este raţionamentul politic, că eu am alegeri interne în partid şi nu mi-ar conveni să…, adică nu zic că aş pierde alegerile la Galaţi, dar nici nu aş avea o situaţie foarte confortabilă dacă mi-aş pierde oamenii de acolo", i s-a adresat Stângă lui Drulă.
Înregistrările mai relevă că administratorul uneia dintre firmele de apartament care intermediau tranzacţiile cu nave îi spune unui fost general SIE că întâmpină probleme la Drulă şi că ”este o problemă cu acest om care e un câine” pentru care trebuie ”găsită o soluţie”: ”(…) dar este totuşi o problemă cu acest om, care nu pot să spun că-i om, e un câine acest Drulă, şi trebuie să găsim o soluţie pentru el”.
În cadrul urmăririi penale din dosarul de luare de mită, trafic de influenţă şi constituire de grup infracţional organizat, procurorii DNA au montat tehnică de supraveghere audio-video şi în biroul ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, şi au surprins mai multe discuţii.
Din acestea pare că senatorul PNL şi preşedintele CJ Prahova sunt interesaţi mai degrabă de investiţiile care urmează să fie derulate de cele două instituţii din subordinea Ministerului Transporturilor, aşa cum reiese din stenograme.
Dumitrescu Iulian: Am o întrebare punctuală.
Drulă Cătălin: Ia zi!
Dumitrescu Iulian: Să-mi zici cu ARSVOM-ul, dacă … Ce interes ai, dacă mai ni-l laşi nouă? E ceva la Constanţa …
Drulă Cătălin: Da… Băi …
Dumitrescu Iulian: Ştiu că ai nişte jocuri, nişte, na, presiuni, sau dacă ai …
Dumitrescu Iulian: Zi direct, domle, vreau să-l omor, am un interes sau … Deocamdată am interes pentru organizaţia Constanţa io, ca să-ţi zic mai direct, să-l ţii p-ăla.
Drulă Cătălin: Şi care, aa, adică tu ce părere ai despre omul ăsta? Sau ce …
Dumitrescu Iulian: El e ok, aşa. Celălalt, dinainte …
Drulă Cătălin: Manole, nu?
Dumitrescu Iulian: Da. Celălalt dinainte a fost cu nişte probleme, sunt nişte probleme cu Curtea de Conturi, nu ştiu dacă ştii tu, dar nu e pă mandatul lu' ăsta. Pe mandatul la celălalt, să ştii. Adică, dacă poţi să mai mi-l laşi o perioadă sau aşa, îmi spui.
Dumitrescu Iulian: Dacă nu vrei să mi-l schimbi, aaa, dacă vrei să-l vezi sau măcar să verifici sau mai ştiu io ce …
Drulă Cătălin: Da, mă, îţi dai seama …
Dumitrescu Iulian: … Ţine-l în dreptul meu că Huţucă nu te ştie şi n-are el treabă cu tine, Huţucă de la Constanţa.
Drulă Cătălin: Te-a întrebat de …
Dumitrescu Iulian: Da, i-am spus lasă că vorbesc io cu tine.
Drulă Cătălin: La ARSVOM, că m-ai întrebat, n-am avut decât asta cu Corpul de Control, pentru că nu ştiu pe cine să întreb. Dacă ştii tu un om bun pe partea asta cu salvare că aici e minat cumva.
Stângă George-Cătălin: Ştii ce se întâmplă, Cătăline?
Drulă Cătălin: Da?
Stângă George-Cătălin: Ei s-au descurcat în ultima perioadă şi au atras şi fonduri europene. Cred că au vreo trei-patru proiecte pe care le aduc acolo.
Drulă Cătălin: Păi nu, să ştii că majoritatea sunt pe buget de stat.
Stângă George-Cătălin: Nu, au şi pe fonduri europene acolo.
Drulă Cătălin: Acuma au mai venit pentru încă o navă-mamă pe care s-o pună la Sulina şi ăia voiam să te întreb, băi, dar totuşi e, cum zic ăştia, „glorified ponton”, adică e un ponton cu motor…
Stângă George-Cătălin: Da, dar sunt fonduri europene.
Dumitrescu Iulian: Adică ori le iei, ori le pierzi.
Drulă Cătălin: Îhî, o să mă mai uit să văd.
Dumitrescu Iulian: Dar ideea este, să zicem cu pontonul ăsta, de care ai zis, habar n-am …
Dumitrescu Iulian: Cătălin, să ţii minte, imaginea ta va fi dată tot de autostrăzi, indiferent cât te-ai chinui cu AFDJ-ul, cu astea…
Drulă Cătălin: (…) Adică dacă vorbeşti cu oamenii ăştia, io i-aş sfătui să iasă la iveală într-un fel sau …
Dumitrescu Iulian: Nu, că ţi-i aduc la iveală, am înţeles mesajul.
Drulă Cătălin: Pentru că, dacă facem o relaţie de încredere, îmi explică băi, uite asta e situaţia …
Dumitrescu Iulian: Şi tu hotărăşti, îmi place sau nu-mi place.
Dumitrescu Iulian: Rămâne să vin o dată cu ARSVOM-ul la tine, da? Cu directorul, vin io cu el, da?
Drulă Cătălin: Ok.
Dumitrescu Iulian: Vii şi tu?
Stângă George-Cătălin: Cu mare drag, io oricum sunt pe aicea.
Dumitrescu Iulian: El e un fel de patron în zonă, pe zona de naval.
Stângă George-Cătălin: Aşa…, ştiu că mai este un HG, tot la fel, bănuiesc că nu vine nimeni să discute despre el.
Drulă Cătălin: Cu?
Stângă George-Cătălin: AFDJ-ul.
Drulă Cătălin: Da.
Stângă George-Cătălin: Are o dragă maritimă….
Drulă Cătălin: Da.
Stângă George-Cătălin: … care trebuie aprobată printr-un HG, investiţia. Draga asta are o valoare de vreo 28 de milioane de euro. Înţeleg că au fost discuţii la nivel de minister, nu ştiu dacă la tine sau în altă parte….
Drulă Cătălin: Asta e pe fonduri sau e pe neinteligibil.
Stângă George-Cătălin: Nu, este din buget.
Drulă Cătălin: Îhîm.
Stângă George-Cătălin: Şi a fost discuţia: domle, de ce nu ducem banii ăştia pe fonduri europene şi cheltuim din buget?
Drulă Cătălin: Îhîm.
Stângă George-Cătălin: Şi explicaţia este una foarte simplă. Pentru că cei de la Uniunea Europeană nu dau bani pentru dragă ci ar da bani pentru un proiect mai amplu care să cuprindă şi draga.
Stângă George-Cătălin: Bun, şi atunci, noi dacă am merge pe un proiect major, care să includă şi ăştia 28 de milioane de euro…
Drulă Cătălin: Dar e ceva pe bugetul de stat 28 de milioane de euro.
Stângă George-Cătălin: Dar cică ei le au în buget, adică sunt prinşi banii.
Drulă Cătălin: Îhîm.
Stângă George-Cătălin: Atunci când a fost creionat bugetul ministerului, banii ăştia au fost prinşi. Aşa înţeleg eu.
Stângă George-Cătălin: Eu pot veni cu inginerul şef, cel care se ocupă de partea tehnică …
Drulă Cătălin: Da, cum îl cheamă?
Stângă George-Cătălin: … şi să …, am şi un lapsus ca tine…, MOVILĂ.
Drulă Cătălin: MOVILĂ.
Stângă George-Cătălin: Şi el poate explica, domle, de ce este necesar acuma, poate fi amânată o lună, două, şase luni, un an, de ce o vrem acuma….
Drulă Cătălin: Îhîm.
Drulă Cătălin: Mda. Bun.
Stângă George-Cătălin: Şi ultimele două care sunt la pachet….
Drulă Cătălin: Îhîm.
Stângă George-Cătălin: Şi îţi spun sincer de ce am nevoie de ele şi tu îmi zici dacă mă poţi ajuta sau nu…, aş vrea să te rog frumos să îmi prelungeşti mandatele celor doi directori…, sunt luna asta amândouă şi la AFDJ şi la APDM şi principalul lucru, ţi-o spun din tot sufletul, pentru mine este raţionamentul politic, că eu am alegeri interne în partid şi nu mi-ar conveni să…, adică nu zic că aş pierde alegerile la Galaţi, dar nici un aş avea o situaţie foarte confortabilă dacă mi-aş pierde oamenii de acolo.
Stângă George-Cătălin: Nu stăpânesc foarte bine ARSVOM-ul, dar m-am interesat atunci când am văzut soluţia. Ei spun că în momentul în care trebuie să se facă intervenţia, este o anumită procedură de urmat. Ăia dau un semnal, ceva de genul….
Drulă Cătălin: Da.
Stângă George-Cătălin: … şi identifică dacă o navă care poate interveni este în zonă.
Drulă Cătălin: Da.
Stângă George-Cătălin: Cei de la GPS erau în zonă, sau GSP, cum se numesc. Ăia erau în zonă.
Stângă George-Cătălin: Nu, chiar o să-mi fac un dosar de prezentare, o să merg la ei la AFDJ să discut, o să vin şi cu el şi cu inginerul MOVILĂ….
Câteva zile mai târziu, Stângă a revenit în biroul ministrului împreună cu Sorin Creţu, şeful AFDJ Galaţi, şi Florin Movilă, care se ocupă de investiţiile respectivei unităţi. Pe parcursul întâlnirii, cei trei i-au prezentat lui Drulă proiectele de investiţii pe care doresc să le implementeze, o dragă maritimă în valoare de 27.000.000 euro şi un sistem inteligent de semnalizare pe Dunăre:
Stângă George-Cătălin – Domnule ministru, fac ce vrei tu! Ajută-mă cu ăsta 4 luni. Ţine-mi-i patru luni şi după aia îţi promit că nu mai vin pe la tine pentru ei. Faci tu ce consideri.
Drulă Cătălin – Te referi la APDM şi la AFDJ?
Stângă George-Cătălin – Da.
Drulă Cătălin – Păi…., ţi-am spus că soluţia pentru mine este să le prelungesc mandatele, da nu e patru luni, este două luni prelungirea…
Stângă George-Cătălin – Dragii mei, direct la subiect că domnul ministru e operativ.
Drulă Cătălin – Da. Spuneţi-mi..
Stângă George-Cătălin – Spune-ţi-i proiectele.
Creţu Sorin – Deci am înţeles. Rugămintea noastră este să ne susţineţi în proiectul cu draga maritimă.
Drulă Cătălin – Aşa.
Creţu Sorin – Este un proiect de aproximativ 27 milioane de euro, sume care le doresc să fie alocate de la bugetul de stat. De ce? Aşa cum ştiţi, noi mai avem în lucru încă două drage fluviale la şantierul naval Mangalia. Ele sunt într-o fază avansată de execuţie. Săptămâna trecută am făcut o recepţie împreună cu colegii mei….
Movilă Florin – Ă, avem o ofertă de şantierul naval DAMEN GORINCHEM care este de 32,5.., ă 32,5 milioane euro fără TVA.
Drulă Cătălin – Păi şi atunci de ce aţi spus 27?
Movilă Florin – Avem 2 oferte, una de la DAMEN şi una mai mică şi am luat-o pe cea mai mică din…
Movilă Florin – Da, da. Ar trebui să mă duc din 7,32 în 8,50 să zicem. Să permitem intrarea pe canal a unor nave de tonaj mult mai mare. Şi aicea avem exact probleme acestea legate de mediu, legate de ucraineni, plus în momentul de faţă apărările de maluri şi lucrările hidrotehnice de pe canal sunt dimensionate la 7,32. Dacă mă duc la 8,50…
Drulă Cătălin – Dar cine ar obliga acest 8,50?
Movilă Florin – Păi nu, dar ăsta ar fi un dragaj de investiţie…, un dragaj capital care ar fi finanţat din fonduri europene.
Drulă Cătălin – Am înţeles, şi bineînţeles că ei nu vor finanţa ceva ce e ca o întreţinere.
Movilă Florin – Deci nu finanţează un utilaj şi mai ales nu finanţează mentenanţă, întreţinere.
Drulă Cătălin – Îhîm. Ok! Bun, şi pentru draga asta maritimă acuma sunteţi în faza că aşteptaţi să vă aprobe ministerul investiţia, cum ar veni?
Movilă Florin – Aa, da, ….
Creţu Sorin – Hotărâre de guvern.
Movilă Florin – … avem un proiect de hotărâre de guvern…
Drulă Cătălin – Îhîm.
Movilă Florin – … şi după aceea, în cazul în care este avizat favorabil, toată procedura de achiziţie şi de …
Drulă Cătălin – Bun. Şi altceva? Alte investiţii?
Creţu Sorin – Semnalizarea.
Movilă Florin – Da. Exact. Suntem în…, în stadiul evaluării ofertelor depuse pentru întocmirea unui studiu de fezabilitate…, ne dorim să implementăm un sistem de semnalizare inteligent pe întreaga lungime a Dunării. Adică să am…, să fie amplasate mijloace de semnalizare dotate cu tot felul de echipamente de transmitere a datelor..
O altă stenogramă surprinde o întâlnire în biroul lui Ion Macovei, administratorul uneia dintre firmele de apartament care intermediau tranzacţiile cu nave, la care participa un fost general al Serviciului de Informaţii Externe, Dumitru Ciobanu, căruia Macovei i-a cerut să găsească o cale prin care să-l convingă pe ministrul Cătălin Drulă să favorizeze o companie turcească în cadrul unei licitaţii.
Macovei îi spune fostului general SIE că întâmpină probleme la Drulă şi că ”este o problemă cu acest om care e un câine” şi pentru care trebuie ”găsită o soluţie”: ”(…) dar este totuşi o problemă cu acest om, care nu pot să spun că-i om, e un câine, acest Drulă, şi trebuie să găsim o soluţie pentru el.
În stenograme apar mai multe referiri ale personajelor din firme şi din apropierea liberalilor despre faptul că Drulă e de ”neînduplecat”, că ”nu se înţelege cu nimeni” şi că ”i se cântă prohodul”.
Din convorbirile purtate de Ion Macovei mai reiese că acesta a fost ajutat, în activităţile desfăşurate cu şeful ARVSOM şi al firmei care a cumpărat cele 4 nave, de alte persoane din cadrul Ministerului Transporturilor, una dintre acestea fiind Mădălin Matica, consilier al secretarului de stat Ionel Scrioşteanu.
Într-o discuţie cu afaceristul Macovei, Matica propune o strategie de decredibilizare a lui Cătălin Drulă, prin lansarea unor zvonuri despre viitorii miniştri ai Transporturilor. Macovei îi răspunde acestuia că nu e o idee bună, pentru că ”Drulă e nebun”.
Din alte convorbiri, interceptate între Ion Macovei şi Daniel Manole, şeful ARSVOM, reiese că se pregătea achiziţia a altor două sau trei nave, după acelaşi tipar cu cel cercetat de procurorii DNA Constanţa. În discuţii, Macovei se plânge lui Manole că membrii USR sunt ”nenorociţi” şi că cine i-a pus în Guvern ”sunt nebuni” pentru că ”mai bine lucrezi cu PSD-iştii”, apoi se vorbeşte despre o viitoare ”susţinere din umbră” a tranzacţiilor din ministerul Transporturilor. Macovei era iritat pentru că a fost schimbat Consiliul de Administraţie din Ministerul Transporturilor.
Reamintim că procurorii DNA Constanţa au descins, marţi dimineaţă, la Ministerul Transporturilor şi în alte 20 de locaţii din Ilfov, Bucureşti şi Constanţa, unde au făcut percheziţii într-un dosar de trafic de influenţă, spălare de bani şi constituire de grup infracţional.
Vizaţi sunt mai mulţi angajaţi ai Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), organul tehnic de specialitate din cadrul Ministerului Transportului. Aceştia au achiziţionat patru nave în valoare de 85 de milioane de lei de la o firmă care le cumpăra la rândul ei prin intermediul unor firme de apartament, cu activitate derizorie şi câţiva angajaţi.